Sorin Alexandrescu a ajuns la DNA pentru a studia materialul de urmarire penala

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, s-a prezentat din nou la DNA, miercuri, pentru a studia materialul de urmarire penala in dosarul de santaj in care este cercetat de procurorii anticoruptie. Sorin Alexandrescu a ajuns la DNA in jurul orei 12.00. 

Alexandrescu va ajunge si la faza in care va putea sa asculte interceptarile realizate de procurori. Seful Antena TV Group are dreptul sa conteste probele neconcordante.

Reamintim ca Sorin Alexandrescu este cercetat de procurorii DNA dupa ce, in perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, l-ar fi constrans pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei sa semneze un contract in conditii prestabilite si impuse. Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei ca daca nu incheie actul va fi realizata o ancheta jurnalistica care va dovedi ca in 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma presedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, pentru ca in schimb sa obtina drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.

Alexandrescu este cercetat in libertate, insa a fost arestat preventiv din 31 mai pana in 6 iunie, cand Tribunalul Bucuresti i-a inlocuit masura dispusa de Judecatoria Sectorului 1 cu interdictia de a parasi tara. 

La judecarea recursului, procurorul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) a aratat ca probele din dosarul lui Sorin Alexandrescu dovedesc premeditarea si perseverenta infractionala a acestuia in legatura cu santajul facut asupra lui Ioan Bendei si ca directorul Antena TV Group s-a folosit de cunostintele si functia sa.

Judecatoria Sectorului 1 a decis, in 31 mai, arestarea preventiva pentru 29 de zile a directorului general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat ca l-a santajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei sa semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.

Foto: RTV