SORIN BLEJNAR, fostul sef al ANAF, AUDIAT la DNA. UPDATE

SORIN BLEJNAR se afla la DNA

Fostul presedinte al ANAF Sorin Blejnar, trimis in judecata in dosarul evaziunii fiscale cu produse petroliere, a venit, miercuri, la sediul central al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

UPDATE 16.20: SORIN BLEJNAR  a declarat la iesirea din sediul DNA ca nu este vinovat de nimic si ca a fost audiat de procurorii anticoruptie in legatura cu niste dosare mai vechi.

La intrare, fostul sef al presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) nu dat detalii privind venirea sa la DNA, rezumandu-se sa spuna ca va oferi informatii la iesire.

In iulie, Sorin Blejnar si sotii Radu si Diana Nemes au fost trimisi in judecata, pentru fapte de evaziune fiscala cu produse petroliere, prin care s-a produs un prejudiciu de aproximativ 56 milioane de euro, cercetarile in cazul lui Codrut Marta fiind continuate intr-un alt dosar. Blejnar este acuzat de complicitate la evaziune fiscala si constituirea unui grup infractional organizat (in forma sprijinirii).

CITESTE SI: DOSARUL MICROSOFT: ADRIANA TICAU, audiata la DNA

In acelasi dosar sunt judecati, printre altii, Viorel Comanita, fost director la Autoritatea Nationala a Vamilor si Florin Dan Secareanu, ofiter de politie in cadrul MAI – Directia Generale de Informatii si Protectie Interna.

Potrivit rechizitoriului, in perioada 2011 – 2012, Radu si Diana Nemes, George Guliu, Dumitru Chirvasitu, Mihai Buliga, Andrei Florin Juganaru, Dumitru Preda, Ovidiu Ioan Moldovan si Pavel Dumitru Ghise au constituit un grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni de evaziune fiscala prin sustragerea de la plata obligatiilor fiscale aferente unor tranzactii cu aproximativ 90.000 de tone de motorina comercializate sub aparenta unor produse petroliere inferioare.

Grupul ar fi fost sprijinit, in diferite modalitati, de Sorin Blejnar, de fostul sau sef de cabinet Codrut Alexandru Marta, de Viorel Comanita si de Florin Secareanu, care reprezentau “palierul de protectie”, precum si de Mariana Vrinceanu, Nicolae Belba, Lucian Ionescu, “care se aflau in subordinea celorlalti membri si executau dispozitiile acestora, cunoscand scopul urmarit”, au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

CITESTE SI: PERCHEZITII la BIROUL lui ANDREI HREBENCIUC. UPDATE

Fostul presedinte al ANAF Sorin Blejnar, fostul sef al vamilor Viorel Comanita si ofiterul DIPI Florin Secareanu au sprijinit activitatea grupului coordonat de sotii Nemes si nu si-au exercitat atributiile pentru a opri fraudarea bugetului, se mai arata in rechizitoriul DNA.

In cauza s-a dispus mentinerea masurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatilor trimisi in judecata, pana la concurenta sumei de 242,642,205.44 lei, in vederea recuperarii pagubei produsa bugetului de stat. Dosarul va fi judecat de magistratii Curtii de Apel Bucuresti.

Sursa foto: jurnalul.ro