SORIN FRUNZAVERDE: Fuziunea PNL-PDL este CEL MAI IMPORTANT moment politic pre-electoral

sorin-frunzaverde

Fuziunea dintre Partidul National Liberal (PNL) si Partidul Democrat Liberal (PDL) este o realizare IMPORTANTA in politica romaneasca, act politic ireversibil si CEL MAI IMPORTANT moment politic pre-electoral, afirma vicepresedintele PNL, SORIN FRUNZAVERDE.

“Construirea, pentru prima data, a unui pol de dreapta puternic, dupa cum se observa si din sondaje, prin Partidul National Liberal, cum se va numi dupa fuziunea dintre PNL si PDL, sau aceasta alianta electorala pentru sustinerea unui candidat propriu si comun, la prezidentiale, cred ca reprezinta o foarte puternica alternativa la actuala putere, poate chiar mai puternica decat aceasta”, a declarat, vineri, Frunzaverde, citat de Agerpres.

In ceea ce priveste anumite sondaje facute publice de catre mass-media, SORIN FRUNZAVERDE spune ca acestea se apropie de realitate.

Citeste si: Noul partid rezultat din fuziune se va numi PNL. Unificarea, finalizata cu trei congrese. DECLARATII IOHANNIS SI BLAGA

“In ultimul sondaj, VICTOR PONTA avea sub 40 la suta, adica vreo 39 la suta, iar Iohannis, vreo 33 de procente. Eu cred ca scorul este chiar mai apropiat. Spun asta pentru ca PSD intr-un tip de scrutin in care si-a adus activistii, pentru ca sunt mai mobilizati de regula, nu au facut decat 37 la suta, nu peste 40, asa cum estimau. Este clar, in acest moment, ca Victor Ponta va intra in turul al doilea cu candidatul acestei grupari de dreapta, al acestui partid de dreapta, foarte puternic. Astfel, este foarte posibil ca Ponta sa piarda alegerile”, spune vicepresedintele PNL.

In ceea ce priveste fuziunea, potrivit lui Frunzaverde, urmeaza ca pe 21 iulie sa se intalneasca cele doua Delegatii Permanente, care hotarasc calendarul Congresului, aproba statutul, programul politic, iar pe 26 iulie este programat Congresul care consfinteste fuziunea si se depun actele fuziunii la tribunal.

Citeste si: GHEORGHE FLUTUR a dezvaluit cum va arata sigla noului partid format din PNL si PDL

“Urmeaza sa intram cu un sondaj intre cei doi candidati, cel pe care il vom afla din partea PNL actual, pana pe 21 iulie, si Catalin Predoiu, care este candidatul desemnat de PDL, iar pe 5 sau 6 august se va anunta numele candidatului acestei formatiuni de dreapta, care va merge insa, in alegeri, ca o alianta electorala, pentru ca, pe procedurile juridice din Romania, partidul nu va putea fi infiintat printr-o hotarare judecatoreasca, decat in circa trei, patru luni, undeva dupa alegeri. Dar, faptul ca pe 26 iulie se consfinteste fuzionarea celor doua partide sub numele de Partidul National Liberal este un act politic ireversibil, cel mai important moment politic pre-electoral, deoarece, el vizeaza parcursul pe termen lung de acum a Dreptei romane. Sigla va avea si simbolul PNL, dar si simboluri europene, pentru ca suntem afiliati Partidului Popular European”, a precizat SORIN FRUNZAVERDE.