Sorin Oancea ii da replica lui VOICULESCU

SORIN OANCEA, patronul B1 TV, ii da replica lui DAN VOICULESCU, dupa ce acesta din urma a afirmat ca l-a angajat pe vremea cand lucra la RATB, “a venit in slapi si cu o punga de un leu si a plecat cu milioane, cu case, cu masini”.

“Tinicheaua asta de VOICULESCU – pentru ca asa era poreclit cand lucram eu acolo – lasa impresia ca mi-ar fi dat ceva de pomana. Nu mi-a dat nimic de pomana”, a comentat SORIN OANCEA, care a facut un scurt istoric al colaborarii sale cu trustul Intact:

“Am inceput sa lucrez cu VOICULESCU in anul 1992, cand eram inca student la Facultatea de Jurnalism din Bucuresti. Probabil ca in slapi si cu punga de un leu in mana, dar asta nu e ceva de care sa ma rusinez.

Citeste si: RAZBOI INTRE TELEVIZIUNI: ANTENA 3 VA DA IN JUDECATA B1 TV SI CERE DAUNE MORALE URIASE

I-am construit incepand cu anul 1997 Antena 1, pe care am condus-o pana in anul 2004, ajungand sa bata Pro TV patru zile din sapte. Au fost anii de glorie ai Antenei 1, dupa care am plecat sa fac Antena 3, pe care am lansat-o in 2005, devenind si actionar, cum sunt de altfel si in prezent. Am fost actionar si la Radio ZU, de unde am fost scos printr-o AGA abuziva pentru care ne judecam si acum. Ce vreau sa spun este ca o parte din banii munciti si castigati la Antena 1 i-am investit alaturi de VOICULESCU, un om in care am crezut pana am inteles ca el vrea un instrument politic, in timp ce eu voiam un produs media”, a subliniat SORIN OANCEA intr-o declarative pentru site-ul Reporter Virtual.

OANCEA a mai spus si ca a plecat de la Antena 3 fortat de “tinicheaua de VOICULESCU” si nu “in mod rusinos cum spune el. (…) I-am spus-o fata in fata, intr-o discutie in trei, la care mai participa si Camelia Voiculescu”.

Seful B1 TV a facut si cateva precizari in legatura cu dosarul de santaj al lui Voiculescu, in care patronul Intact sustine ca ar aparea si numele lui OANCEA. El a precizat ca se ocupa de vanzarile de publicitate ale Antenei 3 si ca nu are nici o legatura cu acuzatiile care i se aduc fondatorului trustului Intact.

Citeste si: VOICULESCU: NU L-AM VAZUT PE NELU IORDACHE DE 20 DE ANI. PE CELALALT NU IL CUNOSC DELOC. E O FACATURA!

DAN VOICULESCU, aflat sub control judiciar intr-un dosar de santaj al unor oameni de afaceri, a facut declaratii jurnalistilor in fata sediului Politiei Ilfov. VOICULESCU a lansat mai multe afirmatii denigratoare la adresa lui SORIN OANCEA, patronul B1 TV..

Antena 3 a dat in judecata postul concurent B1 TV si pe directorul si actionarul acestuia, SORIN OANCEA, motivand ca acestia sunt responsabili de “prejudiciii morale majore”.

Sursa foto: realitatea.net