Sorin Oprescu: Legea privind cainii fara stapan va fi aplicata cand nu vor mai fi locuri in adapost

Legea privind cainii fara stapan va fi aplicata in momentul in care nu vor mai fi locuri in adapost, pana in prezent fiind adoptati peste 1.000 de caini, a declarat joi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

“Deocamdata incurajam adoptia, 563 de bucuresteni au venit si au adoptat, alti 560 de caini i-au luat baietii aia de la Uzunu. Sunt prezenti acolo, sterilizati, cipati si mai cream locuri in continuare”, a spus Oprescu la o dezbatere. 

Proiectul de lege privind cainii fara stapan a fost adoptat in 10 septembrie de Camera Deputatilor cu 266 de voturi pentru, 23 de voturi impotriva si 20 de abtineri. Actul normativ prevede prelungirea de la sapte la 14 zile lucratoare a termenului in care un caine din adapost poate fi revendicat sau adoptat.

Dupa cele 14 zile, autoritatea locala poate decide eutanasierea cainilor sau prelungirea sederii lor in adapost, cu conditia sa aiba resurse financiare pentru intretinerea padocurilor. Curtea Constitutionala a Romaniei a decis pe 25 septembrie ca legea privind cainii fara stapan este constitutionala.