SORIN OPRESCU: Se poate ajunge la un REFERENDUM pentru DIZOLVAREA CGMB

Primarul general al Capitalei, SORIN OPRESCU, crede ca s-ar putea ajunge la un referendum pentru dizolvarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB).

“Daca mergem in continuare asa, am sa conduc pe dispozitii de primar. (…) Daca o sa o mai tina dansii mult asa, se poate ajunge la referendum pentru dizolvarea Consiliului. Solutia cea mai buna este sa existe inteligenta ca pe tulburarile politice generale intr-un an electoral sa gasim un echilibru ca locuitorii acestui oras sa beneficieze de ceea ce putem da”, a declarat Oprescu, dupa ce sedinta CGMB de miercuri a fost suspendata din lipsa de cvorum.

Prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, a precizat ca legea administratiei publice locale prevede ca un consiliu local poate fi dizolvat prin referendum local organizat in conditiile legii.

Petrovan a explicat ca referendumul se organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de cel putin 25% din numarul cetatenilor cu drept de vot inscrisi in listele electorale ale unitatii administrativ-teritoriale. In alta ordine de idei, el a facut apel la societatea civila “sa se trezeasca”.

Pe de alta parte, liderul consilierilor municipali ai PSD, Bogdan Georgescu, a anuntat ca grupul pe care il reprezinta depune o sesizare la prefectul Capitalei privind activitatea secretarului general al Municipiului Bucuresti, Tudor Toma, pe motiv ca acesta ar fi comis abuzuri.

Consilierii municipali ai PDL si PNL nu au participat la sedinta ordinara convocata “ilegal” de primarul general in semn de protest fata de “abuzurile” acestuia, potrivit unui comunicat al PDL Bucuresti.

“Dupa ce a convocat pentru 23 iulie o sedinta ordinara care s-a desfasurat in conditii legale Oprescu a incercat in aceeasi zi sa o revoce (lucru nepermis de lege!) si a convocat pentru astazi o alta sedinta ordinara cu aceeasi ordine de zi ca cea din 23 iulie. Intrucat proiectele pe care Sorin Oprescu doreste sa le puna in discutie astazi au fost deja votate de majoritatea PNL-PDL in sedinta ordinara de saptamana trecuta, sedinta de astazi nu mai are obiect”, spun reprezentantii celor doua formatiuni.

In schimb, Sorin Oprescu declara miercurea trecuta ca a convocat sedinta ordinara a CGMB pentru a incerca sa puna la punct structura Consiliului.

Potrivit unui comunicat al Primariei Capitalei, decizia de amanare a sedintei cu o saptamana a fost luata ca urmare a faptului ca in intervalul dintre data afisarii convocarii si cea stabilita pentru sedinta ordinara anumite partide politice au transmis solicitari de retragere a sprijinului politic pentru unii dintre membrii CGMB, fapt ce genereaza incertitudini in ceea ce priveste legitimitatea unor mandate de consilieri generali, punandu-se astfel sub semnul intrebarii cvorumul legal necesar adoptarii proiectelor Bucurestiului.