Sorin Ovidiu Vântu desființează mitingul PSD și face o afirmație explozivă în legătură cu SRI

Aflat în spatele gratiilor, Sorin Ovidiu Vântu desființează mitingul PSD, care va avea loc sâmbătă în Piaţa Victoriei. Vântu precizând că „este atât inutil, cât și riscant”. De asemenea, el este de părere că lucrurile ar fi stat altfel, dacă mitingul ar fi fost împărțit în două: „o parte în fața Palatul Cotroceni și o parte în fața sediului central al SRI”.

”La SRI lozincile ar fi trebuit să se concentreze pe nevoia omului de intimitate, pe dorința acestuia ca instituția să-și retragă acoperiții din justiție, presă, politică etc. A crede măcar o clipă că Helvig este altfel decât Maior și că adjunctul lui este o mimoză, ar fi un semn de naivitate. Helvig are sarcina de a-l ține pe Iohannis președinte, tot așa cum Maior trebuia să-l țină pe Băsescu.

Citește și: MITING PSD. DEMONSTRAȚIA DE FORȚĂ A SOCIAL DEMOCRAȚILOR. PROTEST ÎMPOTRIVA ABUZURILOR `INSTITUȚIILOR DE FORȚĂ`

La Cotroceni accentul ar fi trebuit pus pe caracterul îngâmfat și distructiv al acestuia. Nu doar că n-a înfăptuit absolut nimic, dar a contribuit prin toate mijloacele la perpetuarea stării de ură, nesiguranță și frică moștenite de la Băsescu. A perpetuat securismul și abjecțiile acestuia. I-a lăsat în continuare pe securiști să siluiască justiția, pentru a-și putea asigura un nou mandat de președinte. Este doar o marionetă ale cărei sfori sunt trase din afara țării.”, a scris Sorin Ovidiu Vântu, pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: realitatea