Spania. Român arestat, după ce a comis câteva spargeri! Pagubă: 100 de mii de euro

Un român în vârstă de 41 de ani a fost arestat în Spania, după ce ar fi jefuit trei magazine de bijuterii şi ceasuri de lux. Paguba se ridică la aproape 100.000 euro.

De aproape o lună era căutat românul de autorităţile spaniole. În luna decembrie, managerul unuia dintre magazinele prădate a făcut o plângere la poliţie, în care povestea că un bărbat de vârstă mijlocie a intrat în magazin şi a cerut să probeze mai multe ceasuri din aur şi diamante, spunând că este interesat să cumpere.

Citește și: SPANIA. MONSTRUL ROMÂN CARE ȘI-A VIOLAT FIICELE DE 14 ȘI 15 ANI RISCĂ O PEDEAPSĂ URIAȘĂ

A fost nevoie doar de o clipă de neatenţie din partea muncitorului, că românul a şi ascuns unul dintre ceasuri şi a spus că va reveni după ce va merge la o bancă din apropiere. Până să îşi dea seama ce s-a întâmplat, angajatul magazinului îi pierduse urma.

În acelaşi mod au fost executate alte două jafuri în magazinele de bijuterii din Santa Cruz de Tenerife și Adeje, cu piese în valoare de 33.700, respectiv 44.700 de euro. Angajații unităţilor au recunoscut făptaşul, iar poliţia spaniolă l-a prins în momentul în care a sosit în Grand Canaria, după ce s-a întors din Regatul Unit.

Sursa foto: 20minutos.es