Specii dispărute în 2018. Animalele care nu mai pot fi găsite în natură

Fauna mondială suferă de pe urma încălzirii globale și a nepăsării oamenilor responsabili de situația gravă în care se află planetă. Doar în 2018 au dispărut 6 specii din natură și fenomenul se accentuează anual.

Situația e atât de gravă încât, în mai puțin de un secol, ne-am putea confrunta cu cea mai mare extincție de pe Terra din ultimele sute de milioane de ani și, de această dată, oamenii sunt responsabili. Încălzirea globală este unul dintre cele mai pericole cu care se confruntă planeta în acest moment și noi suntem cauza principală. Știm deja că oamenii au avut un impact extrem asupra celorlalte specii de pe Terra, deși, din punct de vedere cantitativ, reprezentăm doar 1% din biomasa totală a planetei. În 2018, am pierdut 6 specii importante din natură, cu șanse infime de a le recupera.

Prima pe lista e specia de papagal ce a inspirat papagalul din filmul “Rio”. Papagalul Macaw Spix (Cyanopsitta spixii), cunoscut pentru înfățișarea lui deosebită, a fost declarat dispărut în natură. Au mai rămas doar 100 de exemplare ale speciei și toate se află în captivitate.

Pe lângă papagalul renumit, alte trei specii de păsări au dispărut din sălbăticie: Philydor novaesi (sau spicuitorul de frunziș Alagoas), Cichlocolaptes mazarbarnetti (sau vânătorul de copaci) și Melamprosops phaeosoma (sau Poʻouli), scrie IFLScience. Potrivit unui studiu recent, experții au estimat că șansă de supraviețuire a acestor specii e de 0.1, ceea ce le încadrează în categoria “dispărute”.

Puma estică (Puma concolor couguar, foto) a fost declarat oficial dispărută, la 80 de ani după ce ultimul exemplar a fost împușcat în Maine. Sudan, ultimul mascul rinocer alb nordic a murit, ceea ce înseamnă că specia mai are doar două exemplare în întreaga lume și ambele sunt sunt femele.

Citește și: GHEŢARII DIN ANTARCTICA SE TOPESC DE ŞASE ORI MAI REPEDE DECÂT ÎN ANII 1970

Pe lângă animalele dispărute, alte specii vor dispărea foarte curând. În întreaga lume, mai există doar 12 delfini vaquita, ceea ce înseamnă că specia nu mai are șanse să supraviețuiască pe o planetă cu schimbări atât de extreme. Urangutanul Tapanuli a fost descoperit abia în 2017 și deja e pe cale de dispariție din cauza pierderii habitatului.

Salamandra gigantică chineză, numită o “fosila vie” pentru că a trăit pe pământ timp de 250 de milioane de ani, va dispărea, alături de alte specii ce au supraviețuit sute de milioane de ani, precum rechinii, însă își vor găși sfârșitul în timpul vieții noastre din cauza intervenției umane.

Alte animale în pericol de dispariție sunt girafele, ce au adăugate pe lista pentru prima oară în 2018, aproape toate speciile de lemuri și un număr alarmant de insecte. Fluturele monarh, de exemplu, și-a pierdut 97% din întreaga populație în doar câțiva ani, din cauza încălzirii globale.

Insectele sunt unele dintre cele mai vulnerabile viețuitoare din lume și unele dintre cele mai importante. Fără ele, ecosisteme întregi se vor prăbuși. În doar câțiva zeci de ani, oamenii au reușit să aducă într-o situație critică întreagă planetă și animalele sunt cele care suferă primele pentru greșelile noastre. Într-un singur an, am pierdut 6 specii și multe altele vor urmă dacă nu se vor lua măsuri drastice.

Sursă foto: descoperă