SRI: FLORIAN COLDEA nu a incalcat legea! IOHANNIS l-a TRECUT in REZERVA pe adjunctul SRI

Serviciul Roman de Informatii (SRI) a dat un comunicat de presa in care a anuntat ca FLORIAN COLDEA nu a incalcat legea si normele interne, potrivit rezultatelor comisiei interne de investigare dupa aparitia acuzelor lui Sebastian Ghita.

UPDATE: Presedintele KLAUS IOHANNIS a anuntat marti seara ca a semnat trecerea in rezerva a generalului FLORIAN COLDEA, fost adjunct al sefului SRI. Iohannis a tinut sa sublinieze ca serviciile secrete sunt foarte importante pentru securitatea nationala si ca este bine ca s-a discutat in aceste zile despre acestea si despre rolul lor, precum si despre controlul parlamentar al acestora.

Totodata, presedintele a explicat importanta trasarii a doua “linii rosii” – “felul cum se relationeaza serviciile secrete la politica” si a doua linie care “sa defineasca cat de mult trebuie sau pot sa se implice politicienii in serviciile secrete”. De asemenea, Iohannis a precizat ca Parlamentul “are multa treaba in domeniul securitatii nationale” si ca este nevoie de modernizarea sau imbunatatirea a cel putin 12 legi din acest domeniu.

Nu in ultimul rand, seful statului a facut un apel catre majoritatea parlamentara sa dovedeasca maturitate si a subliniat ca va fi important de vazut felul in care aceasta va aborda chestiunea amnistiei si gratierii.

STIRE INITIALA

SRI anunta ca FLORIAN COLDEA a fost repus pe functia de prim-adjunct al serviciului dupa terminarea anchetei, dar acesta si-a dat demisia din functie pe motive de “demnitatea si onoarea militara si de riscul afectarii grave a activitatii institutiei”.

Comisia interna a SRI care l-a anchetat pe Coldea, dar si pe alti angajati ai institutiei, in urma informatiilor lansate in spatiul public de fostul deputat fugar Sebastian Ghita, a intocmit un raport care clarifica intreaga situatie, arata Serviciul intr-un comunicat de presa. “Mentionam ca s-a desfasurat o investigatie complexa, minutioasa, cu privire la toate afirmatiile din mass-media din ultima perioada, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare si au raspuns complet tuturor intrebarilor”, se precizeaza in documentul citat.

Concluzia raportului, prezentat intr-o sedinta a Biroului Executiv al SRI, a fost ca “din activitatea domnului Coldea, supusa verificarii, nu au rezultat elemente care sa se constituie in incalcari ale legii sau normelor interne in vigoare”. Dupa prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea in functie a generalului-locotenent FLORIAN COLDEA, care fusese suspendat cand a demarat investigatia. In aceeasi sedinta, Coldea, care este prim-adjunctul directorului SRI Eduard Hellvig, a cerut sa fie eliberat din functie, dupa aproape 12 ani de cand ocupa acest post.

FLORIAN COLDEA “a prezentat motive ce tin de demnitatea si onoarea militara si de riscul afectarii grave a activitatii institutiei”, se arata in comunicatul SRI. “In acest sens, directorul SRI a solicitat presedintelui Romaniei trecerea in rezerva a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atributiile functiei de prim-adjunct al directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, directorul SRI”, au notat reprezentantii Serviciului. Administratia Prezidentiala a confirmat ca a primit cererea de trecere in rezerva a generalului Coldea.

Sursa foto: jurnalul