Statele Unite si Federatia Rusa au discutat pe marginea situatiei din Transnistria

Rusia si Statele Unite au convenit sa depuna eforturi in vederea obtinerii unui statut special pentru Transnistria in cadrul unei R. Moldova unite, suverane si neutre, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, luni, la incheierea intalnirii sale cu secretarul american de Stat John Kerry.

Ministrul a subliniat ca in timpul intalnirii au discutat despre Transnistria si despre “ingrijorarea cu privire la pasii facuti de actuala conducere ucraineana, pasi legati de libertatea de calatorie, de exercitarea de catre Transnistria a drepturilor sale, care sunt prevazute in intelegerile anterioare, prin indeplinirea activitatilor economice si de tranzit”, relateaza Itar-Tass, in pagina electronic, citata de Mediafax.

Citeste si: Barack Obama: Vom face Rusia sa plateasca pentru faptele sale

“Am ajuns sa simtim ca partenerii americani trateaza aceaste ingrijorari cu intelegere”, a subliniat Lavrov. “Consultari periodice in formatul 5+2 – in cadrul carora Rusia si Ucraina actioneaza in calitate de garanti, OSCE ca mediatori, iar Transnistria si Chisinaul ca parti implicate in conflict, iar SUA si UE ca observatori – vor fi organizate in 10-12 zile”, a declarat ministrul.

“Le cerem partenerilor nostri americani sa se asigure ca procesul in formatul 5+2 este eficient si el este eficient si asigura in stadiul actual o abordare complexa astfel incat problema sa fie rezolvata prin actiuni specifice”, a subliniat ministrul.

Sursa foto: theguardian.com