Statul Islamic exultă datorită pandemiei de coronavirus

Statul Islamic exultă după ce pandemia de coronavirus a afectat grav majoritatea țărilor occidentale. Purtătorul de cuvânt al ISIS, Abu Hamza al-Qurashi, a transmis prin intermediul unei înregistrări audio de 40 de minute preluată de agențiile de presă internaționale, că pandemia de COVID-19 este pedeapsa aplicată de Dumnezeu pentru toți necredincioșii care au luptat împotriva grupării jihadiste.

“Cruciaţii voştri au fost loviţi de mâna lui Dumnezeu… după ce aţi luptat împotriva religiei sale şi a protectorilor ei. Ne bucurăm astăzi de modul în care sunteţi afectaţi de chinul lui Dumnezeu”, se arată în mesajul amintit.

Înregistrarea audio a fost dată publicității de aripa media a grupării, al-Furqan, pe canalele grupării de pe platformele sociale. Abu Hamza al-Qurashi a criticat şi închiderea unor moschei şi suspendarea Umrah, al doilea pelerinaj islamic ca importanţă după Hajj. Multe ţări au suspendat rugăciunile în moschei timp de circa două luni, în cadrul măsurilor de izolare care vizau limitarea răspândirii noului coronavirus.

Purtătorul de cuvânt a ISIS a trimis şi un mesaj din partea noului lider al grupării islamiste: “Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurashi binecuvântează lupta de uzură”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că noul lider al SI le-a cerut susţinătorilor să crească numărul de atacuri, să se răzbune şi să-i salveze pe cei care se află în pușcării.

Sursa foto: BBC