STATUL ISLAMIC primeste o lovitura DURA! Emirul din Caucazul de Nord, lichidat de FSB

Serviciul federal de securitate rus (FSB, fostul KGB) anunta ca l-a ucis pe “emirul” gruparii STATUL ISLAMIC (ISIL) din nordul Caucazului in cursul unei operatiuni in republica rusa Daghestan, transmite AFP, citata de Agerpres.

“Printre banditii neutralizati au fost identificati seful ramurii (organizatiei) STAT ISLAMIC pentru regiunea Caucazului, RUSTAM ASILDAROV (foto), si patru dintre colaboratorii apropiati ai sai”, anunta FSB intr-un comunicat.

In cursul unei operatiuni comune a FSB si Ministerului de Interne, RUSTAM ASILDAROV si ceilalti insurgenti au fost incercuiti intr-o resedinta privata din orasul Mahacikala, capitala republicii Daghestan, a adaugat comunicatul. Niciun membru al fortelor de ordine si niciun civil nu au fost ucisi in operatiune, potrivit FSB, care a declarat ca a gasit in cursul raidului “arme automate si o mare cantitate de munitie si explozivi”.

RUSTAM ASILDAROV, 35 de ani, zis si Emir Abu Mohammad al-Qadari, a fost numit in iunie 2015 sef al unui “emirat” proclamat de gruparea jihadista in regiune, unde insurgentii islamisti locali veneau sa jure credinta ISIL. Anterior, RUSTAM ASILDAROV a fost “emir” al ISIL in Daghestan, una din republicile ruse din nordul Caucazului.

RUSTAM ASILDAROV insusi a depus juramant de credinta liderului suprem al gruparii STATUL ISLAMIC, Abu Bakr al-Bagdadi, din decembrie 2014, devenind primul lider islamist important din Caucaz care a facut acest lucru. Ulterior, gruparea STATUL ISLAMIC a revendicat responsabilitatea a numeroase atacuri impotriva politiei din Daghestan.

Sursa foto: ria.ru