STEAUA a pierdut o gramada de BANI! UEFA a anuntat premiile din LIGA CAMPIONILOR

Castigatoarea Ligii Campionilor poate incasa, in sezonul 2014/2015 al competitiei, pana la 37,4 milioane de euro (de la faza grupelor la finala), suma in care nu este inclusa cota din “market pool”, a anuntat, luni, UEFA, care a dat publicitatii sumele cu care vor fi premiate echipele participante.

UEFA a anutat ca, pentru sezonul 2014/2015 al Ligii Campionilor si Supercupei Europei, estimeaza un venit total de 1,34 de miliarde de euro. Din aceasta suma, 55 de milioane de euro vor fi atribuiti exclusiv echipelor care au participat in play-off-ul Ligii Campionilor, printre care se afla si Steaua. Fiecare dintre cele 20 de echipe participante va incasa cate 2,1 milioane de euro.

De asemenea, UEFA va opri o suma de 40 de milioane de euro din veniturile Ligii Campionilor si Supercupei Europei, pe care o va oferi cluburilor participante in Liga Europa, la fel cum s-a intamplat in sezonul 2013/2014. Totodata, trei milioane de euro vor fi alocati ca plati de solidaritate pentru echipele eliminate in fazele de calificare din Liga Campionilor si Liga Europa.

CITESTE SI: UEFA a anuntat sumele cu care vor fi premiate echipele participante in Europa League 

Forul continental a anuntat ca 910,3 milioane de euro vor fi alocati premierii cluburilor (500,7 milioane de euro pentru calificarea in grupe, rezultate si bonusuri de calificare si 409,6 milioane de euro in plati variabile, reprezentate de drepturile TV – market pool), restul va fi oprit de forul european pentru acoperirea costurilor organizatorice si administrative, precum si pentru platile de solidaritate catre asociatii nationale, cluburi si ligi.

Cele 32 de cluburi participante in faza grupelor vor fi recompensate cu un bonus de 8,6 milioane de euro. Pentru fiecare victorie in faza grupelor, o echipa va primi un milion de euro, iar in cazul unei remize va incasa 500.000 de euro. Echipele calificate in optimile competitiei vor mai primi cate 3,5 milioane de euro, sfert-finalistele cate 3,9 milioane de euro, iar cele patru semifinaliste, cate 4,9 milioane de euro. Finalista va fi recompensata cu 6,5 milioane de euro, iar castigatoarea va mai incasa 10,5 milioane de euro.

Astfel, echipa care va castiga Liga Campionilor va putea primi maximum 37,4 milioane de euro, fara a include “market-pool”-ul.

CITESTE SI: LUDOGORETS-STEAUA 7-5 (0-0, 1-0, 6-5 dld) / Visul ros-albastrilor naruit de MOTI si RAPA 

Fiecare campioana care nu s-a calificat in faza grupelor va primi 200.000 de euro. Mai mult, echipele participante in primul tur preliminar al Ligii Campionilor vor primi 150.000 de euro, daca nu s-au calificat in faza grupelor, echipele participante in turul doi, dar nu au prins grupele vor mai primi cate 175.000 de euro. Cluburile eliminate in turul trei vor fi recompensate cu cate 200.000 de euro.

Pe de alta parte, castigatoarea din acest an a Supercupei Europei, Real Madrid, va incasa trei milioane de euro, iar finalista FC Sevilla, 2,2 milioane de euro.

Sursa foto: uefa.com