STEAUA – KORONA KIELCE 3-1 (2-0) / Campionii, prima victorie in 2014

Steaua a castigat luni seara primul meci din acest an, 3-1, contra polonezilor de la Korona Kielce.

Fara victorie in primele opt meciuri amicale din 2014, Steaua Bucuresti, campioana Romaniei, pare ca s-a trezit la timp si ca isi recapata moralul pentru returul dificil de campionat care o asteapta. Steaua a aliniat echipa de baza si a facut cel mai bun joc din perioada de pregatire contra celor de la Kielce, castigand fara emotii partida.

Citeste si: LIVE TEXT STEAUA – KORONA KIELCE 3-1 /Gardos, Piovaccari si Stanciu au marcat pentru campioana Romaniei

Nicusor Stanciu a centrat perfect din corner, iar Gardos a punctat cu capul din sase metri pentru un 1-0 meritat in minutul 21, pentru ca Piovaccari sa faca 2-0 cu o reluare din opt metri in minutul 45.

In partea secunda, Laurentiu Reghecampf a efectuat mai multe modificari, iar jocul ofensiv al Stelei a avut de suferit, dar campionii au controlat in continuare partida. Steaua a mai inscris o data in minutul 70, dintr-o lovitura libera transformata impecabil de Nicusor Stanciu, iar polonezii au punctat si ei o data cu cinci minute inainte de final, prin cehul Dejmek, cu o lovitura de cap.

Ultimul meci al Stelei va avea loc miercuri, de la ora 19:00, impotriva suedezilor de la Elfsborg.

Sursa foto: gsp.ro