STEFAN HELL, laureat al PREMIULUI NOBEL, decorat de IOHANNIS (Fisa biografica)

La 4 septembrie 2015, presedintele KLAUS IOHANNIS l-a decorat pe prof. univ. dr. STEFAN WALTER HELL cu Ordinul National ”STEAUA ROMANIEI” in grad de Mare Cruce. In aceeasi zi, Stefan Hell, laureat al PREMIULUI NOBEL PENTRU CHIMIE in anul 2014, va fi decorat, in numele regelui Mihai, cu Ordinul COROANA ROMANIEI in grad de Comandor, relateaza Agerpres.

STEFAN W. HELL s-a nascut la 23 decembrie 1962, in Arad. Si-a petrecut copilaria in comuna Santana, unde a urmat cursurile scolii generale intre anii 1969 si 1977. S-a inscris la liceul ”Nikolaus Lenau” din Timisoara in 1977, ale carui cursuri le-a urmat pana in martie 1978. In aprilie 1978, a plecat in Germania impreuna cu parintii, stabilindu-se la Ludwigshafen. A urmat facultatea la Universitatea din Heidelberg, unde, in 1990, a obtinut titlul de Doctor in Fizica cu calificativul ”Suma Cum Laude”.

Din 1991 pana in 1993, a lucrat in cadrul Laboratorului european de biologie moleculara din Heidelberg, unde a reusit sa demonstreze PRINCIPIILE MICROSCOPIEI 4-Pi. Intre 1993 si 1996, a condus departamentul de Fizica Medicala din cadrul Universitatii din Turku, Finlanda. In paralel, in 1993 si 1994 a fost cercetator invitat la UNIVERSITATEA DIN OXFORD.

La 15 octombrie 2002, a devenit directorul Institutului de Chimie Biofizica ”Max Planck” din Göttingen, Germania, unde a infiintat departamentul de nanobiofotonica. Din 2003, este si liderul Diviziei de Nanoscopie Optica, in cadrul Centrului de Cercetare a Cancerului din Heidelberg.

CITESTE SI: OFICIALI AI SFANTULUI SCAUN, DECORATI DE PRESEDINTELE KLAUS IOHANNIS

In urma cercetarilor efectuate, profesorul Stefan W. Hell a publicat, in reviste de specialitate de prestigiu, peste 200 de lucrari stiintifice, oricare dintre aceste lucrari putand fi considerata ca referinta in domeniu.

La 8 octombrie 2014, cetateanul german de origine romana Stefan W. Hell a devenit, alaturi de alti doi oameni de stiinta, LAUREAT AL PREMIULUI NOBEL PENTRU CHIMIE 2014. Prin inventarea si dezvoltarea ulterioara a microscopiei STED si prin alte metode ale microscopiei, Stefan W. Hell a demonstrat ca poate imbunatati substantial puterea de rezolutie a microscopiei fluorescente, ce era in prealabil limitata la jumatate din lungimea de unda a luminii captate (> 200 nanometri).

In semn de recunoastere a prodigioasei sale activitati stiintifice, profesorul Stefan Hell a primit numeroase alte distinctii. Printre acestea se numara: Premiul ICO, Comisia Internationala de Optica (2000); Premiul de Inovare al Fundatiei Leibinger (2002); Premiile ”Gottlieb Daimler” si ”Karl Benz”, Academia de Stiinte ”Brandenburg” din Berlin (2004); Premiul pentru Inovare al Presedintelui Germaniei (2006); Premiul ”Gottfried Wilhelm Leibniz” al Consiliului German de Cercetare (2008); Premiul Otto ”Hahn” pentru fizica (2009), Doctor Honoris Causa Med., Universitatea din Turku, Finlanda; Premiul European pentru Stiinta ”Körber” (2011); Premiul ”Meyenburg” pentru cercetare in domeniul cancerului (2011); Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest ”Vasile Goldis” din Arad (2012).

Din 2012, este membru de onoare din strainatate al Academiei Romane. La 29 mai 2015, Stefan W. Hell a acceptat sa primeasca titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Babes-Bolyai (UBB).

Sursa foto: Jurnalul