STENOGRAMELE CONFRUNTARILOR dintre ELENA UDREA si DENUNTATORII sai arata cum ajungea MITA la PDL. REPLICA deputatei despre “postacii PDL”

STENOGRAMELE CONFRUNTARILOR dintre ELENA UDREA si DENUNTATORII sai din dosarul “Gala Bute” scot la iveala noi detalii despre cum ajungea MITA la PDL.

UPDATE 21:00: Elena Udrea a facut, vineri, precizari cu privire la povestea „postacilor PDL” care ar fi fost platiti cu 10.000 de euro pe luna. Potrivit fostului ministru, procurorii „croseteaza povesti cu ata alba”, avand in vedere faptul ca nu au reusit sa demonstreze acuzatia potrivit careia Udrea ar fi luat o geanta cu 900.000 de euro mita.

„In cazul „Gala Bute”, procurorii isi arata mai degraba talentul de povestitori si fabulisti decat cunostintele juridice. Cand dovezile nu-i ajuta, croseteaza povesti cu ata alba.
Dupa ce toate denunturile au fost infirmate la confruntarile de ieri, anchetatorii DNA au aruncat in ochii presei povestea „postacilor” platiti cu 10.000 de euro pe luna. O intoxicare.
 Realitatea este urmatoarea: procurorii nu au fost in stare sa dovedeasca faptul ca Udrea a luat „geanta” cu 900.000 de euro. Adrian Gardean (mituitorul – cel care a strans banii) chiar spune ca acestia nu ii erau destinati fostului ministru al Dezvoltarii, ci lui Nastasia. Dupa ce nu au reusit sa arate ca Udrea a luat banii, procurorii spun ca ar fi dat o parte din suma la partid – fara sa existe macar vreun indiciu care sa arate ca fostul presedinte PDL Bucuresti a dat bani la partid sau ca presupusele sponsorizari provin din mita”, a scris echipa de comunicare a Elenei Udrea pe pagina de Facebook.

Potrivit fostului ministru, cei 10.000 de euro lunar cu care erau platiti postacii, au fost „o singura data”, in campania electorala pentru alegerile locale din 2012, explica aceasta. Totodata, Udrea precizeaza ca toate partidele din Romania au postaci si le recomanda procurorilor DNA sa „investigheze si postacii PSD sau PNL”.

„Si aici apar „postacii” care trebuie sa ia ochii presei. In realitate, cei „10.000 de euro lunar” au fost doar o singura data – in campania de la localele din 2012, cand PDL Bucuresti a avut un candidat pentru Primaria Generala, 6 candidati pentru primariile de sector, 55 de candidati pentru Consiliul General si 6×33 de candidati pentru consiliile locale ale celor sase sectoare. Ca sa nu mai spunem de PDL in general. Deci, sa spui ca Udrea platea 10.000 de euro pe postaci reprezinta o minciuna sfruntata. Pentru ca am vazut ipocrizia generalizata a politicienilor din aproape toate partidele, dar si a presei, vrem sa fie clar un lucru: absolut toate partidele din Romania au „postaci” si gherila online, iar sumele de bani consumate sunt mult mai mari. Le recomandam procurorilor DNA, daca tot au deschis acest subiect, sa investigheze si „postacii” PSD sau PNL”, se mai arata in mesajul postat pe pagina de socializare.

UPDATE 18.01: Argumentele care se regasesc in cererea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv sunt doar trunchieri si denaturari, se arata intr-un mesaj postat pe pagina de facebook a ELENEI UDREA.

”Elementele invocate in cererea DNA de prelungire a masurii arestului preventiv reprezinta doar parti minore ale declaratiilor facute la confruntarile de ieri. Sunt trunchieri si denaturari menite sa inventeze un narativ public de culpabilizare a Elenei Udrea. Documentul DNA pare sa faca parte din categoria «povesti nemuritoare». Avem incredere ca vor aparea public informatii care sa faca lumina cu privire la continutul real al confruntarilor dintre Udrea si denuntatorii sai. Ar fi fost de dorit ca DNA sa prezinte in intregime declaratiile. ‪#‎Kafka”, este mesajul postat de echipa de comunicare a ELENEI UDREA pe reteaua de socializare.

Astfel, din STENOGRAMELE prezentate in referatul prin care DNA cere prelungirea arestarii preventive pentru ELENA UDREA reiese ca persoanele care postau mesaje pozitive la adresa PDL costau partidul 10.000 de euro. Potrivit sursei citate, ANA MARIA TOPOLICEANU si TUDOR BREAZU achitau 10.000 euro lunar pentru plata unui grup de persoane (“postaci”), al caror rol era de a posta comentarii in favoarea ELENEI UDREA si a PDL Bucuresti, folosind identitati fictive pe paginile de Internet ale unor ziare sau portaluri de stiri.

Citeste si: DNA cere prelungirea ARESTULUI PREVENTIV pentru ELENA UDREA in dosarul “Gala Bute”. CAND se judeca cererea

“S-a stabilit ca inculpatii Breazu Tudor Liberiu si Topoliceanu Ana Maria foloseau sumele obtinute din infractiunile de luare de mita pentru plata unor servicii efectuate in interesul organizatiei Bucuresti a Partidului Democrat Liberal si al inculpatei Udrea Elena Gabriela, cu stiinta acesteia”, se arata in referatul in care DNA cere prelungirea arestarii preventive pentru Elena Udrea.

Spre exemplu, Breazu si Topoliceanu achitau lunar suma de 3.000 de euro persoanei care a coordonat intr-o perioada echipa de comunicare a organizatiei PDL Bucuresti, dupa care s-a ocupat exclusiv de comunicarea publica a Elenei Udrea.

“De asemenea, inculpatii achitau sume care ajungeau uneori la 10.000 euro lunar unui grup de persoane, pentru care foloseau titulatura ‘postaci’, si al caror rol era de a posta comentarii sub identitati fictive pe paginile de internet ale unor ziare sau portaluri de stiri.

Aceste persoane primeau zilnic de la persoana care s-a ocupat de coordonarea echipei de comunicare mesajele pe care trebuiau sa le promoveze, dupa care accesau paginile de internet care le erau indicate si comentau articolele relevante pentru a canaliza opinia participantilor la aceste discutii in directia dorita.

Citeste si: ELENA UDREA a terminat CONFRUNTARILE cu DENUNTATORII. UPDATE

“Postacii” erau platiti in functie de numarul comentariilor formulate, pe baza unor statistici tinute de acest coordonator al echipei de comunicare a organizatiei PDL Bucuresti, care s-a ocupat exclusiv de comunicarea publica a inculpatei Udrea Elena Gabriela”, mai spus procurorii.

DNA mai arata ca toate aceste plati se realizau fara a fi intocmite documente justificative, cu stiinta ELENEI UDREA, care primea periodic informari pe mail cu privire la situatia platilor si la eficienta “postacilor” de la TUDOR BREAZU si de la coordonator.

Cu privire la aceste imprejurari, ELENA UDREA a precizat ca unele plati se faceau din fonduri care nu erau inregistrate in evidenta partidului, provenind de la persoane sau firme care nu doreau sa le fie cunoscuta calitatea de donator.

De asemenea, potrivit DNA, in contabilitatea PDL, apar donatii fictive.

Procurorii DNA sustin ca la Ministerul Dezvoltarii Regionale nu exista o condica sau o alta evidenta privind prezenta ELENEI UDREA in sediul ministerului la data cand se presupune ca a primit o geanta cu 900.000 de euro de la ADRIAN GARDEAN, prin intermediul lui GHEORGHE NASTASIA.

“Cu privire la prezenta inculpatei Udrea Elena Gabriela in sediul ministerului la data de 06.10.2011, din relatiile comunicate de Ministerul Dezvoltarii Regionale, rezulta ca nu exista o condica sau o alta evidenta privind prezenta demnitarilor. Inculpata a semnat acte si a participat la activitati oficiale in zile de 5 si 7.10.2011, iar la data de 08.10.2011 s-a aflat intr-o delegatie in strainatate”, se arata in referatul procurorilor.

Conform procurorilor, in ceea ce priveste infractiunile de luare de mita, pe parcursul CONFRUNTARILOR efectuate inculpatii ANA MARIA TOPOLICEANU, ADRIAN GARDEAN, STEFAN LUNGU si GHEORGE NASTASIA au recunoscut savarsirea infractiunilor ce li se imputa si au indicat participatia inculpatei ELENA UDREA la pretinderea si primirea sumelor de bani.

ANA MARIA TOPOLICEANU a marturisit in fata judecatorilor ca platile se faceau acasa la ELENA UDREA sau la minister. Ea a mai precizat ca i-a dat fostei sale prietene bani sub o forma sau alta.

ADRIAN GARDEAN, un alt suspect in acest dosar, a recunoscut ca in cadrul intalnirii care a avut loc la cabana lui GHEORGHE NASTASIA, a vorbit cu ELENA UDREA despre obtinerea unui contract, iar fosta candidata la prezidentiale i-ar fi cerut 10 la suta din valoarea contractului.

GHEORGHE NASTASIA a declarat in fata anchetatorilor ca nu isi aduce aminte ce culoarea avea geanta care continea presupusa mita. Totodata, GHEORGHE NASTASIA a sustinut, in tipul confruntarii de la DNA, ca a aflat de la ADRIAN GARDEAN ca in geanta data ELENEI UDREA se aflau 900.000 euro, dar nu stie care era cupiura banilor.

Va prezentam mai joi transcrierea intrebarilor si raspunsurilor pe care ELENA UDREA si DENUNTATORII sai si le-au adresat in cursul zilei de joi, redata de libertatea.ro:

CONFRUNTAREA DINTRE UDREA SI TOPOLICEANU

Inculpata Topoliceanu Ana Maria a aratat:

“Intrebare: Din banii primiti de dumneavoastra de la societatea Consmin prin intermediul lui Lungu Stefan si Breazu Tudor ati dat o partea doamnei UDREA ELENA GABRIELA?

Raspuns: Pe toti, intr-o forma sau alta.

Intrebare: Daca in perioada 2010-2012 ati achitat bunuri si servicii de care a beneficiat doamna UDREA ELENA GABRIELA?

Raspuns: Da, inclusiv din banii de la Consmin.

Intrebare: In ce forma si in ce imprejurari dadeati banii proveniti de la Consmin doamnei UDREA ELENA GABRIELA, asa cum ati sustinut?

Raspuns: O parte a fost excursia la Danai, o alta parte cash. Au mai fost situatii in care ii plateam salariul lui Breazu Tudor.

Intrebare: Platile cash unde se faceau, de cate ori si de ce sume era vorba?

Raspuns: La ea acasa, la minister, cred ca de doua ori, eu suma totala am vazut-o cand am vazut actele, cred ca in jur de 10000 euro fiecare.”

CONFRUNTAREA DINTRE UDREA SI GARDEAN

Cu acelasi prilej, inculpatul Gardean Adrian a aratat:

„Intrebare: Daca ati intalnit-o pe doamna UDREA ELENA GABRIELA in cursul anului 2011 la pensiunea domnului Nastasia Gheorghe si daca ati avut vreo discutie cu aceasta referitoare la plata unor sume de bani, iar, in caz afirmativ, in ce a constat aceasta discutie?

Raspuns: Da, am avut o discutie, ne-am intalnit la inceputul anului 2011 la cabana domnului Nastasia. Am avut o discutie forate scurta referitor la derularea lucrarilor de la Straja, cred ca ne intorceam de la inaugurarea gondolei de la Vulcan, ocazie cu care a fost facuta o vizita si pe domeniul schiabil de la Straja. Ulterior, spre seara, am ajuns la cabana domnului Nastasia. A fost o discutie scurta, de cateva minute, cred ca Stefan Lungu m-a prezentat doamnei, am ramas cu domnul Nastasia si cu doamna Udrea. Nu as putea sa redau 100% discutia, dar din intelegerea mea, domnul Nastasia urma sa se ocupe de derularea in continuare a contractului, de plati si de sponsorizari. Avand in vedere ca se derulase anterior un alt contract finantat de minister, iar Lungu Stefan imi spusese ca trebuie sa fac plati de aproximativ 10% prin intermediul firmei sale, ceea ce s-a si intamplat, in acest context am inteles ca referirea doamnei Udrea la sponsorizari se referea la plati similare. De altfel, cred ca acesta este si scopul pentru care am fost invitat.

Intrebare: Tineti minte termenii folositi de doamna UDREA ELENA GABRIELA?

Raspuns: Mi-a ramas in minte termenul „sponsorizare”. Nu am definit exact ce inseamna sponsorizarea, dar oricum ceea ce am platit ulterior nu a fost sub forma unui contract de sponsorizare.

Intrebare pentru inculpatul GARDEAN ADRIAN din partea inculpatului UDREA ELENA GABRIELA: Este posibil ca ideea aceasta de sponsorizare sa va fi venit in minte dupa ce ati citit acuzatiile care vi s-au adus de procurori in dosarul Gala Bute si anume ca ati sponsorizat firma lui Rudel Obreja?

Raspuns: Cred ca nu am fost acuzat de procurori pentru Gala Bute, acuza care mi s-a adus a fost doar pentru contractele cu Stefan Lungu pentru domeniile schiabile Borsec si Cavnic.

Intrebare pentru inculpatul GARDEAN ADRIAN din partea inculpatului UDREA ELENA GABRIELA: E posibil ca ideea de sponsorizare sa va fi venit in minte dupa ce ati aflat ca se cerceteaza sponsorizarea Galei Bute?

Raspuns: Contractele pe care le aveam inainte erau oarecum mascate prin faptul ca achizitionam sau cumparam produse prin firma lui Stefan Lungu. Ulterior, cand s-a intamplat publicitatea si nu sponsorizarea cu Rudel Obreja, nu a fost pentru Gala Bute, ci pentru o gala de box care s-a desfasurat ulterior. Ce intelesesem eu din experienta cu autoritatile publice de pana la momentul respectiv, cota de 10% avea un caracter general. La momentul discutiei cu doamna Udrea, nu am inteles exact ce urma sa vizeze sponsorizarea, ma asteptam la orice, o firma, un

camin de batrani, urma ca destinatia sa imi fie indicata de domnul Nastasia, asa cum s-a si intamplat.

Intrebare pentru inculpatul GARDEAN ADRIAN din partea inculpatului UDREA ELENA GABRIELA: Ce sponsorizare v-a indicat domnul Nastasia sa faceti?

Raspuns: Nicio sponsorizare. Mi-a indicat o suma de bani pe care trebuie sa o aduc, in principiu 10%, nu am adus intreaga suma de bani pentru ca nu dispuneam de ea la momentul respectiv, iar in completare mi-a indicat sa fac o sponsorizare, dar ulterior i-am spus ca nu se poate si ca vom face un contract de publicitate pentru un eveniment ulterior.

Intrebare pentru inculpatul GARDEAN ADRIAN din partea inculpatului UDREA ELENA GABRIELA: In scurta aceea discutie, cumva ati simtit ca va si conditionez proiectul de aceste sponsorizari?

Raspuns: Perceptia mea vis-a-vis de derularea contractelor pana atunci era ca in zona ministerului erau mai multe persoane implicate care pe undeva cereau pentru campanii electorale, diferite sponsorizari, un procent de 10%, confirmat pana atunci de contractele deja finalizate sau in curs de executie. Cu siguranta ca am inteles ca acel contract probabil nu era finantabil daca eu nu ajungeam sa imi onorez aceasta obligatie de plata, adica acel 10% despre care stiam ca se da.

Intrebare pentru inculpatul GARDEAN ADRIAN din partea inculpatului UDREA ELENA GABRIELA: Daca eu i-am spus domnului Gardean ca derularea acelui contract este conditionata de sponsorizari?

Raspuns: Nu as putea reda 100% cuvintele, dar a fost ceva de genul „va fi nevoie de o sponsorizare”. Nu a fost o conditionare clara de genul „daca nu dai sponsorizarea, nu primesti banii” de catre doamna Udrea, eu am inteles-o ca fiind o conditionare intr-un context general.”

CONFRUNTAREA DINTRE ELENA UDREA SI STEFAN LUNGU

Pe parcursul confruntarii, inculpatul Lungu Stefan a dat urmatoarele raspunsuri la intrebarile care i-au fost adresate:

“Intrebare: Stia doamna UDREA ELENA GABRIELA ca o parte din banii primiti de dumneavoastra, fie de la Termogaz, fie de la Consmin, erau folositi pentru plata unor bunuri sau a unor servicii de care a beneficiat Partidul Democrat Liberal?

Raspuns: In mod direct, nu stiu daca avea cunostinta, dar prin intermediul lui TOPOLICEANU ANA MARIA cu care aveam relatia directa, pentru ca nu am avut o relatie financiara cu doamna Udrea, am inteles ca da.

Intrebare: Daca au beneficiat persoane din Partidul Democrat Liberal, inclusiv doamna Udrea, de serviciile de monitorizare media achizitionate de la Zainescu Alin?

Raspuns: Da.

Intrebare pentru inculpatul LUNGU STEFAN: Ati achizitionat printuri de mari dimensiuni folosite la Conventia PDL la care a fost aleasa in functia de presedinte doamna Udrea?

Raspuns: Da.

Intrebare: doamna Udrea Elena il cunostea pe Cosmin Dragomir, administratorul lui SC Total Media Prod SRL si stia ca acesta realizeaza materiale promotionale pentru partid?

Raspuns: Da.

Intrebare: stiti daca domnul Cosmin Dragomir i s-a plans doamnei Udrea de intarzieri in plata serviciilor prestate pentru partid?

Raspuns: Da, imi aduc aminte ca s-a plans, existau momente de intarziere a platilor. Stiu acest lucru de la Cosmin Dragomir.

Intrebare: Daca dumneavoastra ati avut discutii cu angajati ai ministerului care au afirmat ca organizarea Galei Bute era nelegala si daca aceste persoane au adus aceste imprejurari la cunostinta ministrului Udrea?

Raspuns: Da, au fost momente in care functionarii au reclamat imposibilitatea de a se incadra in limitele legale, dar, de cele mai multe ori, persoana care intervenea era George Nastasia, intelegand ca era omul cu semnatura. Da, persoanele acuzau o anume presiune referitoare la acest eveniment. In sedinte erau ridicate toate problemele, la unele din aceste sedinte participa si doamna Udrea.

Intrebare pentru inculpatul LUNGU STEFAN din partea inculpatului UDREA ELENA GABRIELA: Puteti preciza care erau criticile sau contestarile acestor persoane legate de gala? Ce reclamau aceste persoane ca nu se poate face sau ca ar fi ilegal?

Raspuns: De cele mai multe ori, au fost critici legate de modalitatea de achizitie realizata cu firma lui Rudel Obreja, de neintelegerile legate de specificul evenimentului si de desele intarzieri datorate reformularilor din documentele galei. Stiu ca au fost critici cu privire la faptul ca initial era vorba de Federatia Romana de Box, iar ulterior de firma lui Rudel Obreja si cu privire la faptul ca acesta era suspendat de Federatia Internationala de Box.”

CONFRUNTARE INTRE ELENA UDREA SI GHEORGHE NASTASIA

Inculpatul Nastasia Gheorghe a indicat urmatoarele imprejurari:

Intrebare: Ati asistat la discutia care a avut loc la inceputul anului 2011 la pensiunea dumneavoastra intre UDREA ELENA GABRIELA si GARDEAN ADRIAN, iar, in caz afirmativ, s-a discutat cu acest prilej despre realizarea unor sponsorizari si in ce context?

Raspuns: Da, am asistat. S-a discutat la modul general, doamna Udrea l-a intrebat pe domnul Gardean daca exista posibilitatea sa faca anumite sponsorizari.

Intrebare: Ati primit de la GARDEAN ADRIAN o geanta continand suma de 900.000 euro in toamna anului 2011, iar, in caz afirmativ, ce ati facut cu aceasta?

Raspuns: Da. Suma era spusa de Gardean, eu nu am verificat si am dus-o doamnei Udrea.

Intrebare: Doamna Udrea stia ca urma sa va intalniti cu GARDEAN ADRIAN pentru primirea sumei mentionate?

Raspuns: Nu stiu daca stia, pentru ca relatia lui GARDEAN ADRIAN era mai mult cu Stefan Lungu. Doamna Udrea imi spusese mie cu ocazia discutiei care a avut loc la ziua mea sa tin legatura cu Gardean cu privire la sponsorizari.

Intrebare: V-a spus domnul GARDEAN ADRIAN ca va incheia un contract de publicitate cu firma lui Rudel Obreja si cuantumul acestuia? Ati transmis acest lucru doamnei Elena Udrea?

Raspuns: Da, mi-a spus cand a venit cu geanta. Cand am dus geanta am si transmis doamnei Udrea ca urma sa faca o sponsorizare pentru Gala Bute. Nu imi aduc aminte daca a precizat suma.

Intrebare: Stiti de ce urma sa sponsorizeze domnul Gardean firma lui Rudel Obreja si de ce trebuia transmis acest lucru doamnei Elena Udrea?

Raspuns: Rudel Obreja facea presiuni ca nu isi incasase tot contractul pe care il avusese cu ministerul.

Intrebare: GARDEAN ADRIAN urma sa faca aceasta sponsorizare in contul sponsorizarilor despre care discutase cu doamna Udrea la ziua dumneavoastra?

Raspuns: Da.

Intrebare pentru inculpatul NASTASIA GHEORGHE: Dumneavoastra, in calitate de persoana imputernicita cu drept de semnatura in locul ministrului, erati cel care lua deciziile cu privire la alocarea fondurilor in cadrul programului „Ski in Romania?”

Raspuns: Nu, eu aveam delegare de competenta sa semnez in locul ministrului documentele pe care trebuia sa le semneze ministrul. Nu coordonam si nu am coordonat niciodata programul „Ski in Romania”, lucru care se poate verifica si in fisa postului si nu eu faceam alocarile pentru UAT-uri. Alocarile se faceau la propunerile directiei de specialitate de catre doamna ministru.

Intrebare pentru inculpatul NASTASIA GHEORGHE din partea inculpatului UDREA ELENA GABRIELA: Puteti spune ce fel de geanta era, ce marime, ce culoare, ce fel de inchidere prezenta si care era cupiura banilor despre care pretindeti ca mi i-ati dat in toamna anului 2011?

Raspuns: Era o geanta de culoare inchisa, cred ca neagra, detalii referitoare la sistemul de inchidere nu am retinut si nici nu am deschis-o, astfel incat nu stiu care era cupiura banilor. Marimea era apropiata de cea a unei genti diplomat. Nu imi amintesc alte detalii cu privire la aceasta geanta. Gardean Adrian este cel care mi-a spus ca in acea geanta erau 900.000 euro. Categoric geanta nu era din panza.

Intrebare pentru inculpatul NASTASIA GHEORGHE din partea inculpatului UDREA ELENA GABRIELA: daca la momentul la care ati fi adus geanta mai era cineva la usa cabinetului sau in cabinet?

Raspuns: In cabinet nu mai eram nimeni, in afara cabinetului, in fata usii, era o secretara, nu imi aduc aminte care dintre acestea.

Intrebare pentru inculpatul NASTASIA GHEORGHE din partea aparatorului inculpatului UDREA ELENA GABRIELA: Cat a durat din momentul in care a luat geanta de la Gardean si pana in momentul in care a intrat in cabinetul ministrului si a lasat geanta?

Raspuns: Imediat dupa ce a plecat domnul Gardean, am luat geanta si am dus-o la cabinet la doamna ministru. Nu stiu, cred ca au trecut 5-10 minute.

Intrebare pentru inculpatul NASTASIA GHEORGHE din partea aparatorului inculpatului UDREA ELENA GABRIELA: Ce i-ati spus doamnei ministru cand ati predat geanta?

Raspuns: Ca este de la domnul Gardean si ca a spus ca va face si sponsorizare in Gala Bute. I-am spus si ce mi-a spus domnul Gardean ca este in interiorul gentii.

Ce le-a spus ELENA UDREA procurorilor la confruntare:

“Intrebare: Stiati ca Breazu Tudor, Cristi Calugaru, postacii si materialele promotionale erau platite de catre doamna TOPOLICEANU ANA MARIA?

Raspuns: Pe Breazu Tudor il plateam eu. Daca au fost situatii in care l-a platit TOPOLICEANU ANA MARIA, in mod cert ulterior banii aceia au fost recuperati de TOPOLICEANU ANA MARIA. Cristi Calugaru stiu ca primea bani de la partid si separat, in afara contractului. In total probabiln ca era aceasta suma de 3000 de euro. Suma din afara contractului era platita de TOPOLICEANU ANA MARIA, din ce stiu eu, din bani de la partid, de unde se faceau toate platile. Erau situatii in care partidul detinea fonduri care nu erau inregistrate in contabilitate si care proveneau, de exemplu, din contributiile de la sectoare, din donatiile membrilor si au fost si cazuri in care candidatii au contribuit cu sume de bani. Au fost situatii in care acesti bani nu se inregistrau. Desi nu se tinea o evidenta a acestor sume, conducatorul fiecarui sector stia cu cat a contribuit, astfel incat nu era dificil de tinut socoteala. Este posibil ca o evidenta a sumelor neinregistrate in contabilitate sa fi fost tinuta si de contabila. Nu stiu cu cat erau platiti postacii. Stiu doar ca au functionat cateva luni in perioada de campanie electorala, erau studenti din partid care initial au lucrat gratis, dar era ineficient si apoi s-a luat decizia sa fie platiti si nu as sti sa va spun la cat ajungeau sumele, probabil la cat a spus TOPOLICEANU ANA MARIA. Presupun ca postacii erau platiti din aceeasi bani care se foloseau la partid.

Intrebare: Primeati de la Cristi Calugaru o situatie detaliata lunar cu numarul de comentarii ale postacilor si cu sumele platite acestora?

Raspuns: Posibil da, dar nu stateam sa le citesc avand in vedere ca erau mii de comentarii.

Intrebare: Stiti daca domnul Horatiu Tica a facut asemenea donatii neinregistrate sau a platit cheltuieli ale partidului?

Raspuns: Nu cunosc personal, dar cred ca a fost candidat la consiliul general si este posibil sa fi facut. Se intampla si se intampla la toate partidele, fara exceptie, ca firme si persoane care doresc sa faca donatii sau sponsorizari sa nu vrea sa apara in aceasta calitate, de teama repercusiunilor politice ori a scandalului mediatic care s-ar declansa ca urmare a asocierii cu un partid sau altul. In acest context, puteau fi firme si persoane care sa fi sprijinit campania PDL, fara sa fi dorit ca lucrul acestea sa fie cunoscut in mod public. Daca voi identifica vreun caz, voi face precizari.”

Sursa foto: jurnaldeoas.ro