STRAINII INVADEAZA ROMANIA. Unde se angajeaza CHINEZII si INDIENII care lucreaza legal

Sunt peste 25 de mii de muncitori straini, cu contracte inregistrate legal, iar cifra inseamna o crestere de peste 20% fata de 2014, informeaza postul Pro Tv. Fenomenul e pus de specialistii in resurse umane pe seama deficitului de muncitori calificati romani, plecati in strainatate. In locul lor, cei veniti din alte tari ocupa posturile de de ingineri, constructori, cameriste sau bucatari.

De departe, China este cel mai mare exportator de muncitori din zona asiatica: 1857 au contract legal de munca la noi. Numarul lor s-a dublat in ultimii doi ani. Firmele mari chinezesti isi aduc specialisti in IT din tara natala. La fel fac si sud-coreenii. Indienii lucreaza in mai multe domenii, in restaurante, in inginerie de software, telecomunicatii, ba chiar si in consultanta.

Din Filipine vin aproape 600 de muncitori, nu sunt numai bone, ci si cameriste, majordomi de hotel, lucratoare in industria textila, plus bucatari pentru ca restaurantele asiatice sunt tot mai des intalnite si la noi. Cei din Nepal si Bangladesh vin sa coasa haine la noi, iar vietnamezii sunt foarte apreciati pe santierele navale: acolo lucreaza aproape 300 dintre cei 425 inregistrati legal in Romania.

Muncitori din Pakistan mai intalnim in constructii, iar pe cei din Kazakhstan si Afganistan, in consultanta pentru afaceri si in sistemul medical. Aceleasi domenii sunt populare si pentru cei peste 500 de Irakieni si Iranieni de la noi. Foarte multi dintre strainii care au ajuns sa lucreze in Romania in ultimii 3 ani sunt in judete in care e deficit de muncitori. In Dambovita, Caras-Severin, Vaslui sau Bacau. De aici au plecat foarte multi romani in Spania, Italia sau Marea Britanie ori tarile nordice.

Sorina Donisa, specialist in resurse umane: “Avem categoria in care personalul adus de afara e mai ieftin decat cel din Romania si bineinteles ca ei vin din tari in care Romania este atractiva din punctul lor de vedere. Vorbim de tari mai slab dezvoltate si exista cealalta zona in care trebuie sa-i aducem noi de-afara, pentru ca nu-i mai avem pe ai nostri.”

Romania ramane totusi o tara importatoare de experienta. Companiile multinationale mai ales aduc manageri sau angajati inalt calificati din tari ca Austria, Franta, Germania sau Italia si chiar Statele Unite.

Sursa foto: captura protv