Adresa catre CSAT de demitere a lui sefului STS, Marcel Opris, a fost redactata de Guvern

Adresa catre CSAT de demitere a sefului Serviciului de Teelecomunicatii Speciale pentru deficiente in cazul accidentului aviatic de luni a fost redactata si va fi semnata de o treime dintre membrii CSAT, fiind necesara asumarea raspunderii, ca la alte institutii, a afirmat premierul Victor Ponta.

“Am intocmit adresa, o vor semna o treime din membrii CSAT, asa cum spune legea, pentru a discuta cat mai curand posibil modul in care STS si-a indeplinit atributiile in cazul accidentului si raspunderea, pentru ca la ROMATSA a plecat seful ROMATSA, la Ministerul de Interne-seful ministerului, la IGSU – seful IGSU. red ca la STS o sa fie greu de gasit un operator care nu si-a facut treaba”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a anuntat, miercuri, ca secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper (PNL) va fi demis si va cere inlocuirea directorului general si a directorului de operatiuni ROMATSA, dar si a sefului STS, pentru deficiente inacceptabile in cazul accidentului din Cluj.

El a precizat ca solicitarea de schimbare a conducerii ROMATSA (Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian) va fi adresata, conform legii, Consiliului de Administratie (CSAT), iar cea de inlocuire a sefului Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), Marcel Opris, va fi inaintata in Consiliul Suprem de Aparare a tarii (CSAT).

Ulterior, Ponta a semnat decizia de eliberare din functie a lui Chiper, iar directorii ROMATSA au demisionat.