STUDENTII au cerut la Cluj DEMISIA lui Pricopie si Costoiu

Aproximativ 200 de STUDENTI au protestat, joi seara, pe strazile din Cluj-Napoca, avand lipiti PLASTURI NEGRI pe gura si cerand DEMISIA ministrului Educatiei, Remus Pricopie, si a ministrului delegat pentru Invatamant Superior, Mihnea Costoiu, transmite Mediafax.

Participantii la protest si-au lipit plasturi NEGRI PE GURA, iar din cateva boxe transportate de o masina s-a auzit muzica din anii perioadei comuniste.

Citeste si: Avocatul Poporului ii raspunde presedintelui Traian Basescu cu privire la OUG 49/2014

“Ne-am lipit PLASTURI NEGRI pe gura, am pus muzica din perioada comunista si i-am acordat domnului Mihnea Costoiu, in mod simbolic, o diploma de «doctor in sfarsit», iar tema lucrarii sale este «sfarsitul educatiei». Vrem sa aratam, astfel, modul comunist in care s-au purtat cei doi ministri cu noi, studentii, pentru ca, desi ne-au chemat la consultari, nu ne-au spus cum vor sa modifice Legea Educatiei. A fost o falsa consultare cu studentii, asa a aparut Ordonanta de Urgenta 49, care readuce in discutie politizarea universitatilor, da drum liber doctoratelor la fara frecventa, asa ca noi cerem public DEMISIA domnilor ministri Remus Pricopie si Mihnea Costoiu”, a spus liderul Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), Mihai Dragos.

In timpul protestului, studentii au purtat pancarte cu mesaje ca “Universitatile noastre nu-s afacerile voastre”, “Sezi bland, educatia e pe maini bune” sau “Cerem retragerea OUG 49/2014” si au scandat lozinci precum “Tara creste prin studenti, nu ministri repetenti”, “Mihnea legea a schimbat ca sa-si ia un doctorat” sau “Educatia e a noastra, nu vrem ordonanta voastra”.

Citeste si: UB: OUG 49/2014 aduce CLARIFICARI BINEVENITE, dar contine si prevederi care lasa loc unor ABUZURI

Liderul ANOSR a adaugat ca studentii au si o lista de revendicari si ca saptamana viitoare vor merge la consultari cu ministrul Educatiei.

“Domnul ministru ne-a chemat saptamana viitoare la consultari, vom merge, ca nu refuzam dialogul cu autoritatile, insa noi solicitam retragerea ordonantei 49, ii cerem Avocatului Poporului sa reclame neconstitutionalitatea acestei ordonante, cerem emiterea de metodologii care sa nu permita abuzuri si ii atragem atentia domnului doctorand Mihnea Costoiu ca reprezinta interesele intregii clase academice, nu doar a prietenilor domniei sale”, a spus Mihai Dragos.

Protestul de la Cluj a fost organizat de presedinti si membri ai organizatiilor studentesti din toata tara aflati la Cluj in perioada 29 iulie – 3 august, cu ocazia Forumului Organizatiilor Studentesti.

Sursa foto: facebook.com