Studiu: Meseria de PROFESOR – a doua cea mai respectata profesie in ROMANIA

Meseria de PROFESOR este A DOUA CEA MAI RESPECTATA profesie in Romania, dupa cea de MEDIC, dar nu este una dintre cele mai cautate cariere, potrivit unui studiu realizat de Asociatia Triple Helix – pe baza datelor culese de Daedalus Online – transmis Agerpres.

Potrivit aceluiasi studiu, desi meseria de educator este una respectata, doar unul din patru parinti si-ar incuraja copiii sa devina profesori.

“Avand in vedere ca tara noastra nu a fost inclusa pana acum in ‘Studiul Global referitor la Statutul Profesorului’, ca romanca mi-am dorit sa avem si pentru Romania date de incredere, care sa reflecte perceptiile romanilor atat fata de meseria de dascal, cat si fata de cei care o practica”, a declarat IRINA ANGHEL-ENESCU, fondatoarea TRIPLE HELIX si membra a prestigiosului juriu international al Global Teacher Prize.

Conform studiului Triple Helix, 16,7% dintre romani au pus pe primul loc profesorii atunci cand li s-a cerut sa ordoneze zece profesii prin prisma respectului personal pentru acestea. Pe primul loc este profesia de medic, aleasa ca fiind cea mai respectata profesie de 4 din 10 romani. Apoi, in ordine, sunt respectate ocupatiile de profesor, cercetator, preot, programator, avocat, inginer, consultant in management, contabil si economist.
“Datele studiului nostru pun in evidenta un fenomen interesant: in ciuda respectului mare pe care romanii il au fata de meseria de profesor, doar UNUL DIN PATRU (25%) si-ar incuraja copiii SA IMBRATISEZE ACEASTA PROFESIE. Cu aceasta cifra, ne situam sub media tarilor incluse in Studiul Global privind Statutul Profesorului”, a subliniat Irina Anghel — Enescu, citata in comunicat.

CITESTE SI: INSCOP: ARMATA, JANDARMERIA SI BISERICA, RAMAN IN TOPUL INCREDERII ROMANILOR

Studiul mai arata ca in Romania numarul celor care si-ar incuraja copiii sa devina profesori este mai mic decat in tari precum: China (48%), Coreea de Sud (45%), Singapore (35%) sau Statele Unite (32%), dar mai mare decat in tari precum: Franta (23%), Germania (18%) sau Portugalia (12%).
Potrivit studiului Triple Helix, doar 14% dintre romani considera ca profesorii sunt respectati de copii, cifra cu care Romania se situeaza pe unul dintre ultimele locuri, raportat la tarile incluse in “Studiul Global referitor la Statutul Profesorului” — lucrare luata drept etalon in acest caz.

Mai mult, conform studiului Triple Helix, chiar si in cazul adultilor, respectul pentru profesia de dascal se erodeaza la generatia tanara. Astfel, romanii de peste 45 de ani pun pe primul loc aceasta profesie — in proportie de 25% — spre deosebire de o pondere de numai 10%, in cazul celor care au varsta intre 18 si 35 de ani. De asemenea, respectul pentru aceasta profesie este dublu in orasele mici si in mediul rural, prin comparatie cu orasul Bucuresti (20% versus 10%).

Datele pentru studiul Asociatiei Triple Helix au fost culese, in perioada 25 — 30 septembrie 2015, folosind panelul Daedalus Online. Studiul s-a efectuat pe un esantion de 511 persoane, reprezentativ pentru populatia Romaniei cu varsta intre 18 si 65 de ani.

Sursa foto: cosasdeeducasion