Studiu: Patru din zece copii au carii la dintii permanenti

Copii din Romania sunt plini de carii, se arata intr-un studiu prezentat, joi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii Orale.  

Studiul a fost realizat in 2013, in cadrul campaniei “Zambeste Romania”, in scolile din principalele sapte orase din tara. Potrivit specialistilor, el arata faptul ca exista in continuare o nevoie pronuntata de educatie, atat in randul copiilor, cat si al parintilor.

Citeste si: RISCUL DE INFARCT LETAL, MAI MARE PENTRU FEMEI – STUDIU

“Statisticile arata o Romanie cu o stare de sanatate orala precara: 80 la suta dintre romani au probleme dentare, cariile fiind cea mai frecventa afectiune, respectiv 71 la suta.

Rezultatele celui mai nou studiu privind sanatatea orala la copii, derulat de «Zambeste Romania», arata ca patru din zece copii de pana in 13 ani au deja carii pe dintii definitivi, fapt ingrijorator, dat fiind ca unii dinti definitivi incep sa apara foarte devreme, la varsta de sase ani.

In plus, aproape 90 la suta din dintii permanenti afectati ai copiilor sunt afectati de carii care sunt neglijate si nu sunt tratate, ceea ce afecteaza inca de timpuriu starea generala a danturii”, a declarat conferentiar dr. Adina Dumitrache, sef al disciplinei sanatate orala si stiinte comportamentale, de la Facultatea de Medicina Dentara, Universitatea de Medicina si Farmacie Bucuresti.

Potrivit studiului, 75% dintre copiii intre 5 si 13 ani au carii pe dintii temporari. Totodata, in medie, trei sferturi din dintii afectati ai acestor copii prezinta carii netratate, iar 4% din dintii afectati au fost extrasi din cauza cariilor.

Mai mult, 38% dintre copii au placa dentara microbiana semnificativa, fapt ce indica o stare precara de igiena orala.

Sursa foto: desprecopii.com