SUA, mentionate pentru prima oara ca AMENINTARE LA SECURITATEA NATIONALA A RUSIEI

SUA sunt mentionate printre AMENINTARILE la adresa SECURITATII NATIONALE A RUSIEI pentru prima data intr-un document semnat de presedintele VLADIMIR PUTIN, un semn al deteriorarii relatiilor dintre cele doua tari in ultimii ani, transmite sambata Reuters.

Documentul, intitulat “Despre STRATEGIA DE SECURITATE NATIONALA A FEDERATIEI RUSE”, a fost semnat de liderul de la Kremlin in ajunul Anului Nou si inlocuieste versiunea din 2009, sustinuta de presedintele de la acea vreme, Dmitri Medvedev, actualul prim-ministru, in care nu erau mentionate nici SUA si nici NATO.

Documentul apreciaza ca Rusia a reusit sa-si sporeasca rolul in solutionarea problemelor globale si a conflictelor internationale. Acest rol sporit a provocat o reactie din partea Occidentului, se arata in document. “Intarirea Rusiei se produce pe fundalul unor noi amenintari la adresa securitatii nationale, care au o natura complexa si interdependenta”, se adauga in document. Faptul de a avea o politica independenta, “atat pe plan international, cat si intern”, a provocat “o replica din partea SUA si a aliatilor lor, care se straduiesc sa-si pastreze dominatia pe scena internationala”. Aceasta, in schimb, risca sa duca la “presiuni politice, economice, militare si informationale” asupra Rusiei, se mai scrie in document.

CITESTE SI: RUSIA ACUZA SUA CA SIMULEAZA OPERATIUNILE MILITARE CONTRA RETELEI TERORISTE STAT ISLAMIC

In noua strategie a Rusiei se mentioneaza ca Statele Unite si Uniunea Europeana au sprijinit “o lovitura de stat anticonstitutionala in Ucraina”, care a dus la o divizare profunda a societatii ucrainene si la conflict armat. Totodata, si extinderea NATO este calificata drept o amenintare la adresa securitatii nationale a Rusiei, iar in document se atrage atentia ca SUA si-au extins reteaua de laboratoare biologice ale armatei in vecinatatea Rusiei.

Documentul, care serveste drept reper pentru elaborarea de catre diversele organisme ale statului a strategiei privind securitatea nationala, nu mentioneaza Siria, cu toate ca, la 30 septembrie, Rusia a inceput sa efectueze raiduri aeriene in aceasta tara, vizandu-i cu precadere pe rebelii antiguvernamentali, care se opun regimului lui Bashar al-Assad, aliat al Rusiei.

Sursa foto: observator