Succes remarcabil al studentilor UB la cel mai mare concurs de drept privat din lume

Echipa Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti a castigat distinctii remarcabile atat la faza scrisa, cat si la cea orala a editiei a 11-a a concursului „Willem Vis”, care s-a desfasurat in perioada 1-6 aprilie la Hong Kong, au anuntat marti reprezentantii institutiei de invatamant superior.

Astfel, la prima sa participare la editia Hong Kong a concursului, echipa a reusit sa ajunga in semi-finalele fazei de pledoarii. Acest rezultat o plaseaza in primele patru universitati la nivel mondial in cadrul competitiei, potrivit sursei citate.

Concursul de procese simulate in domeniul arbitrajului comercial international „Willem Vis” este cel mai mare si cel mai prestigios concurs international de drept privat din lume. Acesta reuneste in mod traditional reprezentanti ai celor mai renumite universitati la nivel mondial. Competitia cuprinde o versiune desfasurata anual la Viena (aflata la a 21-a editie) si o versiune desfasurata anual la Hong Kong (aflata la cea de-a 11-a editie).

La faza orala, studentii romani au obtinut premiul de semi-finalist la categoria „David Hunter” pentru cea mai buna echipa la rundele de pledoarii, cea mai prestigioasa categorie din cadrul concursului. In rundele orale, echipa Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti a fost compusa din studentii Stefan Dinu si Radu Valeanu.

Citeste si: Rezultat de exceptie al elevilor romani la Olimpiada de Stiinte a Uniunii Europene

In rundele generale de pledoarii, echipa s-a intalnit cu urmatoarele patru echipe: Universitatea Parana (Brazilia), Universitatea Nationala Taiwan (Taiwan), Universitatea Free State (Africa de Sud) si Universitatea Georgetown (SUA). Pe baza rezultatelor obtinute in rundele generale, echipa s-a calificat in rundele eliminatorii, la care au participat primele 32 de echipe din cele 99 prezente la competitie. In rundele eliminatorii, studentii romani au ajuns pana in faza semi-finalelor, intalnind succesiv urmatoarele echipe: Universitatea La Trobe (Australia), Universitatea New York (SUA), Universitatea Griffith (Australia) si Universitatea Amsterdam (Olanda). Finala a fost castigata de Universitatea Loyola Chicago (SUA).

In plus, studentul Radu Valeanu a obtinut o distinctie individuala la categoria „Neil Kaplan” pentru cel mai bun pledant. Locul intai la aceasta categorie a fost castigat de un student de la Facultatea de Drept China-EU (China).

La faza scrisa, studentii romani au obtinut o distinctie si la categoria „Fari Nariman” pentru cel mai bun memoriu pe seama paratului. Locul 1 la aceasta categorie a fost castigat de Facultatea de Drept China-EU (China).

Echipa Facultatii de Drept se pregateste acum pentru editia de la Viena a concursului, care se va desfasura in perioada 11-17 aprilie.

Membrii echipei care au reusit sa obtina aceasta peformanta exceptionala sunt: Andreea Armanu, Serban Danescu, Stefan Dinu (pledant), Crina Gealatu, Mihaela Gheorghe, Mihaela Gherghe, Geanina Stingaciu si Radu Valeanu (pledant).

Echipa a fost antrenata de un colectiv alcatuit din conf. univ. dr. Razvan Dinca, av. drd. Raluca Papadima si av. drd. Vladimir Diaconita.

Sursa foto: sector5.ro