Suceava: Accident grav soldat cu trei persoane decedate

Trei persoane au murit într-un accident rutier produs duminică dimineaţa în zona hotelului „Balada” din municipiul reşedinţă de judeţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Cobziuc, citat de Agepres.

La faţa locului a intervenit Detaşamentul de Pompieri Suceava cu un modul SMURD, autospeciala de descarcerare grea şi autospeciala de descarcerare mică.

Potrivit ISU Suceava, în accident a fost implicat un singur autoturism ce s-a răsturnat pe cupolă, după ce a acroşat un stâlp de iluminat public din zona restaurantului ”Balada”. Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Sursa foto: adevarul