Suceava. Sute de oameni dintr-o instituție, confirmați cu coronavirus

Monitorul de Suceava anunță, marți, că peste 300 de persoane de la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Sasca Mică au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. 242 de pacienți și 59 de cadre medicale au fost testați pozitiv conform Direcției Generale de Asistență Socială.

Potrivit datelor furnizate pentru sursa citată de Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava, numărul celor infectați cu COVID-19 la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Sasca Mică a crescut la 242 de beneficiari și 59 de angajați. Aceste statistici vin ca urmare a rezultatelor celor peste 600 de teste făcute la Centrul Sasca Mică în weekend.

Pacientul zero din instituția suceveană a fost, conform purtătorului de cuvânt al DGASPC Suceava, un pacient al Centrului de Recuperare, care după ce a prezentat simptomele COVID-19 a fost trimis la Spitalul de Urgență Sceava unde a fost diagnosticat cu coronavirus, mai scrie Monitorul de Suceava.

Sursa foto: rtv