Suceava. Un elev a fost bătut cu sălbăticie în curtea unui liceu! Video cu un puternic impact emoțional

Un elev din localitatea Dumbrăveni, Suceava, a fost bătut vineri cu sălbăticie de un bărbat și fiul său, în curtea unui liceu. Se bănuiește că victima ar fi agresat mai mulți colegi, iar familia unuia dintre ei a venit la școală pentru a-i cere explicații elevului.

Update: Un elev de la Liceul Tehnologic Dumbrăveni, din judeţul Suceava, a fost bătut de către un coleg şi tatăl acestuia cu pumnii şi picioarele, chiar în curtea unităţii de învăţământ. Bărbatul a fost reţinut, iar Inspectoratul Şcolar a anunţat că o comisie va analiza incidentul.

”În urma incidentului deosebit de grav care a avut loc în curtea Liceului Tehnologic Dumbrăveni, din jud. Suceava, prin care un elev şi tatăl său au lovit cu pumnii şi picioarele un alt elev, poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar de cercetare penală”, au transmis poliţiştii.

Tatăl adolescentului a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat parchetului cu propunere de arestare preventivă. Inspectoratul Şcolar Suceava a anunţat că o comisie va cerceta incidentul.

“Unitatea de învăţământ ne-a informat în scris despre cele întâmplate. Directoarea şcolii a ţinut să precizeze că are un parteneriat cu Poliţia Locală care ar fi trebuit să supravegheze zona dar nu ştim unde era acel poliţist la ora 18.00, când a avut loc incidentul. Luni se va constitui o comisie de disciplină pentru a vedea ce măsuri se impun dar noi intenţionăm să îngrădim, în toate unităţile de învăţământ din judeţ, accesul persoanelor straine în şcoală şi în curtea şcolii. Am auzit că băiatul bătut şi-a sunat fratele să vină să îl ia acasă iar acel bărbat l-a atacat şi pe acesta. I-a spart un gheam la maşină şi l-a lovit cu un cuţit peste faţă. Este foarte grav ce se întâmplă”, a declarat Gabriela Mihai, inspector şcolar general în cadrul ISJ Suceava, pentru www.obiectivdesuceava.ro.

Știre inițială

Filmulețul șocant a fost postat pe rețelele de socializare, iar polițiștii din Suceava au anunțat că fac cercetări în acest caz.

Sursa foto: facebook