Sumele alocate pentru irigatii si ferme de familie vor creste, potrivit primei variante a PNDR transmisa CE

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a transmis vineri prima varianta a Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014–2020 catre serviciile specializate ale Comisiei Europene, au anuntat duminica reprezentantii institutiei.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) este primul minister din Romania care furnizeaza Comisiei Europene o varianta de lucru a unui Program european de finantare. Potrivit ministerului, demersul a fost facut cu scopul de a obtine opinia expertilor europeni asupra continutului viitorului PNDR.

“Am transmis varianta de lucru a PNDR 2014 – 2020. Asteptam emiterea de catre Comisia Europeana a regulamentelor de implementare si a actelor delegate”, a declarat, în comunicatul de presa, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

Citeste si: Chinezii de la Huawei vor sa creasca investitiile si numarul angajatilor din Romania

Potrivit documentului, sumele alocate pentru irigatii urmeaza sa creasca de 2,5 ori, iar cele pentru fermele de familie de peste 3,5 ori.

Finantarea infrastructurii secundare de irigatii a beneficiat în perioada de programare 2007–2013 de o alocare de 140 de milioane de euro, fiind contractate 139 de proiecte ale Organizatiilor Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii (OUAI).

“În Programul National de Dezvoltare Rurala 2014–2020, sectorul de irigatii va avea o alocare net superioara, de 360 de milioane de euro, ceea ce va permite ca si restul de 370 de Organizatii sa poata primii sprijin. Astfel, întreaga infrastructura secundara de irigatii de la nivel national va putea primi finantare pentru a deveni operationala”, a spus Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, citat de Mediafax.

Tinerii fermieri, în programul 2007-2013 au fost sprijiniti cu o alocare de 302 milioane de euro prin Masura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Astfel, au fost contractate 13.000 de proiecte, cu o valoare de 326 de milioane de euro, în acest moment fiind finalizate 2.958 de proiecte, potrivit datelor MADR.

“În Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 tinerii fermieri vor beneficia de o sub-masura dedicata, cu o alocare de 400 de milioane de euro. Daca pana acum sprijinul a fost de 25.000 de euro, majorat apoi la 40.000 de euro, în viitor tinerii fermieri vor primii 50.000 de euro, ceea ce va permite ca înca aproximativ 10.000 de beneficiari sa poata sa se instaleze în mediul rural si sa înceapa o activitate agricola eficienta”, a mai spus ministrul.

Fermele de familie au fost sprijinite în perioada actualului PNDR prin deschiderea unei sesiuni dedicate în luna iunie 2013. Au fost selectate 210 cereri de finantare, cu o valoare de 9,27 milioane de euro.

“Prima sesiune de primire de proiecte pentru fermele de familie, din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014–2020, va fi deschisa în cursul lunii mai 2014. Astfel, a fost prevazuta o alocare de 35 de milioane de euro, ceea ce va asigura finantarea a peste 700 de ferme familiale, care vor putea primi sprijin de pana la 50.000 de euro. Trebuie sa mentionam ca în perioada de programare 2014 – 2020 fermele de familie vor fi prioritizate în cadrul masurii de investitii în ferme”, a mai declarat ministrul Agriculturii.

În ultima perioada, Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 a parcurs un proces de consultare publica prin care toti cei implicati au avut ocazia sa îsi spuna opinia asupra acestei prime forme consultative.

Sursa foto: agroinfo.ro