Sute de amenzi date in Sectorul 6 pentru comertul ilegal din piete si tulburarea linistitii publice

In luna noiembrie, in Sectorul 6 au fost aplicate sute de amenzi pentru comertul ilegal din piete si pentru incalcarea linistii publice, conform dispozitiei date de primarul Rares Manescu.

Politistii din cadrul Directiei Generale de Politie Locala Sector 6 au desfasurat, pe tot parcursul lunii noiembrie, actiuni in vederea respectarii ordinii si linistii publice, prin depistarea persoanelor care incalca normele de convietuire sociala, ordinea si linistea publica. Totodata, au fost identificate grupurile de persoane care consuma alcool pana la ore tarzii in zonele limitrofe locuintelor.

In urma interventiilor, au fost legitimate 530 de persoane, identificate 108 de persoane fara adapost si aplicate 114 sanctiuni contraventionale, in valoare de 20.350 lei.

De asemenea, si in pietele agroalimentare din Sectorul 6 au fost efectuate controale in vederea indepartarii falsilor producatori agricoli si pentru respectarea normelor de curatenie.

Au fost legitimate 1104 de persoane, aplicate 485 sanctiuni contraventionale, in valoare de 59.800 lei, si confiscate bunuri (fructe si legume) comercializate ilegal, in valoare de 13.470 de lei.

Directia Generala de Politie Locala Sector 6 informeaza ca actiunile de control se vor desfasura permanent in tot Sectorul 6, aplicandu-se de fiecare data cand va fi cazul sanctiuni contraventionale, cu scopul de a asigura si mentine ordinea si siguranta publica.