Tăriceanu îl lasă pe Dragnea cu ochii în soare exact când se discută suspendarea președintelui Iohannis

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu și-a delegat atribuțiile de președinte al Senatului către vicepreședintele de la PSD Adrian Țuțuianu, pentru perioada 9-11 iulie.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, dar nu și pe site-ul Senatului, și vine în contextul în care Parlamentul este încă în sesiune extraordinară, iar Liviu Dragnea anunța că luni, în ședința coaliției, va discuta cu Tăriceanu despre varianta suspendării președintelui Iohannis.

Informația apare în Monitorul Oficial, în timp ce pe site-ul Senatului este afișat doar programul de asigurare a permanenței pe perioada vacanței parlamentare, prin rotație, de către ceilalți membri ai Biroului Permanent (vicepreședinți, secretari și chestori).

De asemenea, potrivit unor surse citate de G4media, Tăriceanu ar urma să plece din țară.

Sursa foto: realitatea