Tariceanu: Majorarea impozitelor pe chirii este o grava eroare de politica fiscala

tariceanu-majorare-impozite-chirii

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a declarat, pentru Mediafax, ca masura de majorare a impozitelor pe veniturile din chirii, care au urma sa fie promovata de Guvern, este o eroare de politica fiscala.

“Mi se pare o greseala, o grava eroare de politica fiscala sa se supraimpoziteze aceste proprietati care joaca un rol de protectie sociala intr-o economie de piata. in loc ca persoanele care eventual sunt in varsta sa astepte cu mana intinsa la diferite ajutoare din partea statului, ele pot obtine un venit suplimentar prin inchirierea unei proprietati pe care o au si in felul acesta statul nu mai are niciun fel de sarcina suplimentara cu acele persoane”, a declarat Tariceanu.

Fostul premier considera ca o astfel de abordare fiscala, prin se descurajeaza detinerea de proprietati, nu este benefica si isi indeamna colegii liberali sa fie mai activi pe acest subiect.

“La noi, insa, o astfel de politica denota o mentalitate care este dovada cea mai elocventa a intentiei de a penaliza pe cei care detin un bun sau o proprietate. Cu alte cuvinte, noi descurajam detinerea de proprietati si vrem sa facem o tara de asistati. Acest lucru este extrem de grav in ceea ce priveste abordarea de politici fiscale si sper de la colegii mei liberali sa fie de data aceasta ceva mai activi pe acest subiect. Sa iasa din pasivitatea care i-a caracterizat pe unii si sa nu accepte o astfel de masura. Ceea ce trebuie facut este largirea bazei de impozitare. Nu trebuie sa punem impozite suplimentare la cei care deja platesc impozitele si se conformeaza voluntar, ci trebuie sa scoatem la lumina evaziunea fiscala. Este o vorba veche in popor care spune «dom’le, da tot in boul care trage». La noi, politica fiscala pare sa urmeze aceasta zicala. Punctul meu de vedere este ca trebuie pusi la plata impozitelor cei care fac evaziune, cei care se sustrag”, a precizat fostul premier.

Tariceanu a mai sustinut ca masura reducerii TVA la paine nu va putea genera o reducere a evaziunii fiscale in domeniul panificatiei.

Conform unor surse oficiale, in ultimele negocieri ale Guvernului cu FMI s-a discutat despre impunerea incepand cu anul viitor a unor noi taxe aplicate asupra veniturilor provenite din inchirierea imobilelor.

Foto: sursazilei.ro