TARICEANU: Pentru ALDE scrutinul in doua tururi ar fi avantajos. Mergem singuri in alegeri

Copresedintele ALDE CALIN POPESCU TARICEANU a declarat, vineri, ca formatiunea sa nu va face aliante electorale, precizand, in acelasi timp ca pentru ALDE ar fi avatajos ca alegerile locale sa se desfasoare in doua tururi, informeaza Mediafax.

”Pentru noi, scrutinul in doua tururi ar fi avantajos, pentru ca ne-ar creste rezultatele. Scrutinul intr-un singur tur ii favorizeaza pe cei deja alesi. Modificarea alegerilor inainte de alegeri nu este o practica democrata. Anul trecut, cand s-a aprobat modalitatea de alegeri locale s-a ajuns la un acord politic in care cele doua partide, PSD si PNL, au ajuns la un punct de vedere comun. Nu pot schimba regulile jocului in favoarea lor. Trebuie sa existe o stabilitate legislativa”, a spus TARICEANU.

In ceea ce priveste aliantele electorale, TARICEANU a spus ca ALDE va merge la alegeri doar cu candidatii sai.

”Ideea este simpla si clara, mergem singuri in alegeri, mergem cu proprii nostri candidati, propriile noastre liste si propriul nostru program. Noi consideram ca exista un singur partid liberal si acela suntem noi. Reprezentantii PNL nu mai sunt, au trecut la familia populara, au cu totul alte valori pe care le imbratiseaza acum. In Romania exista un electorat liberal, care are nevoie de o valoare politica, iar pentru noi este foarte important si dorim sa promovam aceste principii. Daca cineva este profund serios ancorat in lucruri consistente va vedea ca PNL nu mai are de-a face cu liberalismul. Acestea sunt motivele pentru care noi consideram ca trebuie sa mergem singuri in alegeri”, a mai declara copreședintele ALDE.

CALIN POPESCU TARICEANU a mai precizat ca deocamdata candidatii ALDE pentru alegerile locale nu au fost stabiliti. 

Sursa foto: antena3