TARIFELE DE REFERINTA pentru ASIGURAREA RCA, ANUNTATE de ASF

ASF a anuntat, miercuri, tarifele de referinta pentru piata RCA. Pentru soferii intre 31-40 de ani, care au o masina cu capacitatea cilindrica de 1.201-1.400 cmc, tariful de referinta al asigurarii de raspundere civila auto este de 506 lei, a declarat Cornel Coca-Constantinescu, vicepresedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, informeaza Mediafax.

Acest tarif este cu 17% sub maximul stabilit pentru aceasta categorie, de 610 lei, a mentionat oficialul, precizand ca tarifele de referinta, care sunt calculate de ASF pe baza statisticilor pietei de asigurari, “au caracter orientativ”. “Daca o companie de asigurari oferteaza tarife mult peste aceste repere, clientul poate solicita explicatii, dar asiguratorul respectiv va trebui sa dea explicatii si la ASF. Ii asteptam cu placere pentru astfel de explicatii, dar cred ca nu va fi cazul”, a spus vicepresedintele ASF.

Pentru persoane juridice care detin un autoturism cu capacitate cilindrica intre 1.401 si 1.600 cmc, tariful de referinta este 957 de lei, fata de un maxim de 992 de lei (-4%). Pentru autovehiculele destinate transportului de marfa (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referinta este 7.314 lei, mai mic cu 3% fata de tariful maxim stabilit pentru aceasta categorie (7.534 de lei).

Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane detinute atat de persoane fizice, cat si juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referinta are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai putin decat tariful maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).

Tarifele de referinta pentru politele RCA au fost stabilite conform prevederilor OUG nr. 54/2016 si a normei privind metodologia de calcul a acestora. In acest fel, se stabileste un reper pentru tarifele de prima aferente politelor RCA. Acest tarif poate fi utilizat atat de catre consumatori, care vor avea astfel la indemana un instrument de comparatie pentru ofertele societatilor de asigurare, cat si de catre asiguratorii care doresc sa intre pe piata RCA sau de catre alte parti interesate.

Tarifele de referinta au un caracter orientativ si sunt calculate pe baza datelor cu privire la polite (perioada 2012-2016) si la daune (perioada 2010-2016), furnizate de asiguratorii autorizati sa practice RCA la data 31.12.2016. Tarifele de referinta sunt structurate in functie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfa, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoana juridica/persoana fizica) si de caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrica sau puterea, masa maxima autorizata, numarul de locuri) in functie de categoria vehiculului.

Sursa foto: bursa