TAROM va opera curse aeriene catre Italia, din iunie, de pe Aeroportul Iasi

Compania Tarom va opera zboruri directe intre Iasi si Bergamo (Italia) incepand cu 4 iunie, a anuntat, vineri, intr-o conferinta de presa, directorul Aeroportului Iasi, Marius Bodea, informeaza Mediafax.

Potrivit directorului Aeroportului Iasi Marius Bodea, cursa aeriana Iasi-Bergamo va fi operata de doua ori pe saptamana, miercurea si vinerea.

“Din 4 iunie va deveni operationala cursa spre Bergamo. Tarifele anuntate de Tarom in acest moment sunt mult mai competitive decat ceea ce se practica pe alte aeroporturi din zona Moldovei. Bergamo-Milano este o regiune unde exista o importanta comunitate de romani, iar deschiderea acestei rute trebuie privita si ca o destinatie de business si turism, intrucat Milano este o capitala financiara a Europei”, a spus Marius Bodea, directorul aeroportului din Iasi.

El a mai afirmat ca, in acest an, compania Tarom intentioneaza sa deschida si o cursa directa de la Iasi catre Venetia.

Citeste si: Tarom va introduce curse directe intre Iasi si Tel Aviv incepand cu 31 martie 

“Destinatia spre Venetia ar putea fi introdusa inca din vara. In acest fel, se implineste strategia de a acoperi toata jumatatea de nord a Italiei, unde se afla foarte multi romani. In prezent, in zona noastra se opereaza catre Venetia doar de pe aeroportul din Chisinau, iar multe persoane se deplaseaza in Republica Moldova pentru a ajunge la Venetia”, a precizat Marius Bodea.

In prezent, de pe aeroportul din Iasi sunt operate zboruri externe catre Viena, Londra, Roma, Torino si Bologna. La sfarsitul lunii martie, Tarom va introduce si o cursa aeriana Iasi-Tel Aviv, de doua ori pe saptamana.

Noua pista a aeroportului din Iasi, avand lungimea de 2.400 de metri, va fi finalizata in luna noiembrie a acestui an, cu sapte luni mai devreme decat prevedea contractul initial incheiat intre constructori si conducerea aeroportului. Investitia, realizata din fondurile Consiliului Judetean Iasi, se ridica la 139 milioane de lei, lucrarile fiind realizate de asocierea formata din firmele Max Boegl, Vega ’93 Galati si UTI Group. Pista va avea 2.400 de metri lungime, fata de 1.800 de metri cat are cea actuala.

In ultimii ani, mai multe companii aeriene au anuntat ca nu pot opera pe aeroportul din Iasi atat din cauza calitatii precare a pistei, cat si a dimensiunilor reduse ale acesteia, fapt care nu permite aterizarea sau decolarea avioanelor in conditii de siguranta.

Dupa finalizarea noii piste, ar putea fi introduse zboruri de la Iasi catre Paris, Amsterdam, Bruxelles si catre un oras din Spania.

Sursa foto: wikipedia.org