Taxa auto 2012 – 2013: Ce prevede Legea nr.185/2012

Taxa auto a fost oficial trasa pe dreapta. Legea potrivit careia taxa auto se suspenda pentru masinile inmatriculate in Romania inainte de ianuarie 2007 a fost publicata in Monitorul Oficial, dupa ce presedintele Traian Basescu a promulgat, marti, un decret privind suspendarea taxei auto.

Decretul aprobat de presedinte anuleaza taxa auto si prevede ca proprietarii de autovehicule care au platit-o deja, isi vor primi banii inapoi.

Ce prevede Legea nr.185/2012

In Monitorul Oficial a fost publicata legea care prevede suspendarea taxei auto pentru autovehiculele inmatriculate in tara inainte de ianuarie 2007, cand nu exista o astfel de reglementare legislativa, precum si restituirea diferentei de taxa achitata dupa vechea lege.Legea nr.185/2012 prevede ca persoanele care aleg sa achizitioneze o masina inmatriculata in tara inainte de 2007 nu vor mai achita taxa auto la transcrierea dreptului de proprietate. De asemenea, persoanele care au achitat mai mult dupa vechea formula de calcul, pot solicita restituirea diferentei.

Cum poti lua banii inapoi pe taxa auto

Soferii care au de recuperat diferenta dintre suma platita conform legislatiei adoptate in iulie 2008 si suma calculata potrivit legislatiei intrate in vigoare la inceputul acestui an pot face o cerere la directiile Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Legea ii va scuti pe proprietarii de masini de aglomeratia din instante, acolo unde apelau cei care au platit o taxa mai mare decat cea prevazuta conform formulei de calcul intrata in vigoare in 2012.

Specialistii spun ca se va ajunge tot la instante

Avocatul Gheorghe Piperea, contactat de “Gandul”, este de parere ca se va ajunge tot tot la imbulzelile din instante, deoarece dureaza o luna si jumatate ca Fiscul sa dea un raspuns de la data la care un dosar este considerat a fi complet. Iata si explicatia: “Se renunta la apararea in instanta facuta de catre institutiile publice in favoarea unei proceduri presupus mai simpla. In medie, primirea unui raspuns de la Fisc dureaza 45 de zile de la data la care dosarul este considerat complet, or aici stim ca pot aparea probleme. intotdeauna cei de la administratia fiscala iti mai cer câte ceva in plus. Nu este o solutie si cred ca pâna la urma se va ajunge tot la imbulzelile din instante”, a declarat pentru Gandul avocatul Gheorghe Piperea. “Asa cum stiu eu aceasta problema, nu cred ca se va rezolva. Se va ajunge tot la instante insa acum va fi un câstigat de cauza automat. Reglementarile trebuie abrogate. Dupa aceea, poti sa te gândesti calm, fara presiunea proceselor, cum sa implementezi o taxa cu adevarat de mediu si nu doar o taxa in plus cum este cea pe valoarea adaugata”, a mai spus avocatul.

In ce situatie poti primi banii inapoi

Contribuabilii care au achitat, in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a Legii nr. 9/2012 si data intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 1/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule rulate ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate in România si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor in vigoare la momentul inmatricularii. Contribuabilii care au achitat taxa pe poluare pentru autovehicule incepand cu 1 iulie 2008 pâna la data intrarii in vigoare a Legii nr.9/2012 iar aceasta este mai mare decat taxa rezultata din aplicarea formulei de calcul din aceasta lege, in care se utilizeaza elementele avute in vedere la momentul inmatricularii autovehiculului in Romania. Sumele reprezentand diferenta de taxa platita se restituie numai catre titularul obligatiei de plata.Contribuabilii care au platit taxa si, ulterior, autovehiculul a fost scos din parcul auto national. in acest caz se restituie valoarea reziduala a taxei.

Contribuabilii care, in baza unei hotarari definitive si irevocabile a instantei judecatoresti competente, au dreptul la restituirea sumelor reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule/taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.Persoanele afectate pot descarca modelul cererilor de restituire de pe site-ul www.anaf.ro /sectiunea Asistenta contribuabili/Despre impozite si taxe/Taxa pe poluare 2012. Tot aici pot vedea care sunt documentele necesare restituirii.Documentele se vor depune la organul fiscal teritorial in a carui evidenta este inregistrata persoana afectata ca platitor de impozite si taxe.Informatii detaliate se pot obtine la:- birourile pentru asistenta contribuabililor din cadrul administratiilor finantelor publice- telefonic, la Centrul de asistenta a contribuabililor, la nr.0314039160. Foto: Mondo News