TAXA de cogenerare la export de electricitate, eliminata. Pretul la gaze pentru consumatorii casnici va creste cu 2%

Taxa de cogenerare pentru exportul de electricitate va fi eliminata, iar pretul de referinta la gaze pe piata libera pentru consumatorii industriali va fi cel din ianuarie 2014, pretul la gaze pentru consumatorii casnici urmand insa sa creasca cu 2%, a declarat, in Parlament, premierul Victor Ponta.

El a apreciat ca eliminarea taxei de cogenerare va incuraja exportul de electricitate pe piata regionala, iar mentinerea pretului de referinta la gaze, in industrie, la nivelul de la 1 ianuarie 2014 va incuraja competitivitatea.

“Guvernul va pune, miercuri, in discutie eliminarea taxei de cogenerare pentru export, in acest fel fiind incurajate exporturile de energie ale Romaniei pe piata regionala. Pe 8 aprilie, Comisia Europeana va publica regulamentul si ghidul prin care fiecare tara membra va putea sa asigure o schema de reducere cu 85% pentru consumatorii industriali a cheltuielilor cu energia regenerabila. La gaze, de la 1 aprilie pretul pentru consumatorii casnici, in baza calendarului negociat de fostul guvern si aplicat de noi, va creste cu 2%, in schimb pentru toti cei aflati pe piata libera pretul de referinta va fi cel de la 1 ianuarie 2014”, a spus Ponta.

Vezi aici declaratiile facute de Ponta la dezbaterea din Parlament

Premierul a precizat ca aceste masuri vor fi discutate, miercuri, de Guvern, impreuna cu aprobarea hotararii privind cota de energie regenerabila care va fi subventionata.

“Vom aprobarea aceasta hotarare, in asa fel incat preturile la energie electrica vor continua sca scada atat pentru consumatorii casnici, cat si pentru cei industriali. Pastrarea preturilor la energie in mod constant reprezinta in mod sigur un factor esential de competitivitate pentru Romania”, a spus Ponta.

El a adaugat ca Guvernul este hotarat sa reduca contributiile de asigurari sociale la angajator cu 5 puncte procentuale, cu un impact bugetar calculat pe semestrul II de 2,6 miliarde lei, si sa aplice scutirea de impozit pe profitul reinvestit de la 1 iulie, masuri care vor fi discutate cu Fondul Monetar International.

Taxa de cogenerare este incasata de companiile care produc simultan energie electrica si termica si este platita de orice consumator. Taxa se aplica in intervalul 2011-2023, iar ponderea ei in facturi este de 2-3%.