TAXA DE POD de la Cernavoda, scoasa in aceasta vara doar in mod EXCEPTIONAL

TAXA de POD de la Cernavoda, ELIMINATA la sfarsit de saptamana pana la 31 august

Strategia ceruta de premier pentru ca soferii sa nu mai astepte la PODUL Cernavoda, care trebuia aplicata din primavara, este inca in analiza si vizeaza inclusiv “limitarea subiectivismului factorului uman”, iar TAXA va fi scoasa doar cand este depasit timpul “rezonabil” de asteptare, potrivit CNADNR.

“Pe perioada verii 2014 va functiona actualul sistem de incasare a TARIFULUI DE TRECERE A PODULUI peste Dunare la Fetesti – Cernavoda. In parteneriat cu Politia Autostrazi, CNADNR SA monitorizeaza in permanenta traficul pe A2 si in mod special, in zona Agentiei de Incasare Fetesti. In functie de varfurile de trafic, se utilizeza benzile reversibile din Agentia de Incasare, dupa cum urmeaza: vineri si sambata – 5 benzi pe sensul Bucuresti – Constanta, cu 2 benzi pe sensul Constanta – Bucuresti, iar duminica – 5 benzi pe sensul Constanta – Bucuresti, cu 2 benzi Bucuresti – Constanta”, a anuntat CNADNR, potrivit Mediafax.

Compania de Drumuri precizeaza ca sistarea incasarii tarifului de trecere pentru utilizarea podului de la Fetesti – Cernavoda se va realiza doar in mod exceptional, in cazul depasirii “timpilor rezonabili” de stationare.

Citeste si: TAXA DE POD de pe Autostrada Soarelui va fi SUSPENDATA pe timpul verii, in fiecare weekend

Obligativitatea platii TAXEI pe Autostrada Soarelui a fost ELIMINATA TEMPORAR in vara anului trecut, pentru sfarsitul de saptamana, dupa ce presa a relatat ca in minivacanta de Rusalii soferii au fost obligati sa astepte si doua ore pentru a putea plati taxa de autostrada la statia Fetesti, randul de masini intanzindu-se pe 20 de kilometri.

O masura similara a fost aplicata si in vara lui 2012, doar pentru luna august, cand Ministerul Transporturilor a decis ca soferii care merg vinerea spre mare si cei care se intorc duminica nu vor mai plati taxa pentru trecerea podului peste Dunare de la Fetesti.

In acest an, TAXA a fost SUSPENDATA in zilele de 30 aprilie, 1 si 4 mai, pentru minivacanta de 1 Mai, in vederea fluidizarii traficului.

Premierul Victor Ponta i-a transmis in iulie 2013 lui Dan Sova, ministrul delegat pentru infrastructura la acea vreme, ca sistemul de taxare a autovehiculelor care circula pe podul Cernavoda trebuie regandit si implementat cel tarziu pana in primavara, pentru ca altfel in vara acestui an vor trebui ridicate din nou bariere in vederea evitarii blocajelor.

CNADNR a precizat ca in prezent proiectul de modernizare a sistemului de incasare a tarifului de trecere a podului peste Dunare la Fetesti – Cernavoda se afla in faza de elaborare a documentatiei tehnice.

Citeste si: MINIVACANTA de 1 MAI: Taxa de pod de la Fetesti, sistata

“Pentru asigurarea fluidizarii traficului in orice perioada a anului prin Agentia de Incasare Fetesti, fara a fi nevoie de sistarea incasarilor tarifului de trecere, dar si pentru limitarea subiectivismului factorului uman, la nivelul compartimentelor de specialitate ale CNADNR SA se afla in analiza o strategie de dezvoltare a unui sistem de incasare care sa cuprinda solutii pentru fluidizarea traficului si reducerea timpilor de asteptare”, se arata intr-un raspuns al CNADNR transmis Mediafax.

Compania de Drumuri a mai precizat ca valoarea proiectului de modernizare a sistemului de taxare nu poate fi estimata in acest moment.

Sursa foto: cugetliber.ro