Taxa pe paragina la Timisoara, pentru cei care nu-si intretin cladirile sau terenurile

Timisorenii care nu-si intretin proprietatile ar putea plati taxa pe paragina. Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, a declarat, vineri, ca va cere introducerea “taxei pe paragina”, aceasta urmand a-i sanctiona pe toti cei care detin terenuri sau cladiri pe care nu le intretin.

“Sunt o multime de proprietati, cladiri si terenuri ajunse pe mana diferitor persoane printr-o maniera mai mult sau mai putin discutabila, care sunt lasate in paragina, sunt pe cale sa se prabuseasca sau napadite de buruieni, fara ca proprietarii nici macar sa le imprejmuiasca”, a afirmat Robu, citat de Agerpres.

In momentul de fata, municipalitatea cauta modalitatea ca aceasta taxa sa capete aspect legal si sa poata fi aplicata, eventual sub forma unor creante fiscale prin care sa se poata aplica si penalitati. Edilul a mentionat ca vrea ca aceste taxe sa fie cat mai ridicate.

Citeste si: DNA efectueaza PERCHEZITII la sediul Primariei Timisoara

“Trebuie sa apara creante fiscale vizavi de cei care nu sunt in stare sa-si ingrijeasca proprietatile. Le-au obtinut asa cum le-au obtinut si sper ca intr-o buna zi institutiile statului sa faca aceste clarificari. Daca nu sunt in stare sa puna in valoare aceste proprietati, sa plateasca, astfel incat sa fie responsabilizati. Daca ne limitam la amenzi, acestea sunt mici, atacate in instante. Doresc sa generam creante fiscale care vin cu majorari, cu penalitati si cu titluri executorii pentru a acoperi datoria pe care o au fata de bugetul local. Toate apelurile pe care le-am lansat s-au dovedit fara efect. Continua degradarea acestor proprietati, care par a fi ale nimanui”, spune primarul.

Citeste si: S-a dezbracat in fata unei fabrici de anvelope din Timisoara, apoi a postat poza pe Facebook. FOTO

In Timisoara sunt foarte multe imobile cu valoare de patrimoniu care au ajuns in stare de ruina, unele devenind adaposturi pentru oamenii strazii si persoane care practica prostitutia.