TEODOR ATANASIU si-a anuntat CANDIDATURA la CO-PRESEDINTIA PNL

TEODOR ATANASIU

Prim-vicepresedintele Partidului National Liberal (PNL) Teodor Atanasiu a declarat, vineri, la Alba Iulia, ca va candida la presedintia partidului, respectiv pentru postul de co-presedinte, el afirmand ca foarte multi dintre colegii sai i-au declarat sustinerea.

Teodor Atanasiu, care a precizat ca pentru functia ramasa vacanta odata cu alegerea lui Klaus Iohannis presedinte al Romaniei pot sa candideze doar vicepresedintii partidului, a afirmat ca, pana in prezent, doar el si Ludovic Orban si-au anuntat aceasta intentie.

“Eu sunt unul dintre candidatii la acest post, pentru care multi dintre colegii mei mi-au declarat sustinerea. Eu sper sa nu fie o adevarata batalie pentru acest post, fiindca, pana la urma, este un post interimar, care va fi pana la Congresul din 2017. Cred ca ne vom strange toti liderii partidului, cu toti presedintii de judete, si vom sta la o discutie amicala, discutand ce avem de facut politic in perioada urmatoare si care ar fi cel care ne-ar reprezenta cel mai bine. Sper sa alegem dintre doi-trei si nu dintre 32 (vicepresedinti — n.r.)”, a afirmat prim-vicepresedintele liberal.

CITESTE SI: ANTONESCU a recunoscut de ce a renuntat la sefia PNL si sfatul sau pentru IOHANNIS 

Atanasiu a mentionat ca alegerea noului co-presedinte va fi facuta de catre Biroul Permanent Central al PNL inainte de 21 decembrie, data la care Klaus Iohannis va depune juramantul ca presedinte al Romaniei. “In saptamana de dinainte de 21 decembrie va trebui sa avem si rezolvarea acestei probleme”, a spus liderul liberal.

Teodor Atanasiu a subliniat ca pana la data la care se va decide viitorul co-presedinte mai pot exista si alte persoane care vor sa candideze. “Nu e o perioada limita. Pana in ziua in care este sedinta, pana atunci se pot face propuneri”, a spus Atanasiu.

In ceea ce il priveste pe Crin Antonescu, Atanasiu a afirmat ca nu poate candida acum la aceasta functie deoarece nu este vicepresedinte. “Daca la viitorul Congres doreste, e liber sa candideze, dar pe procedura interna, acum, la succesiune, nefiind vicepresedinte, nu poate candida la aceasta functie”, a mentionat prim-vicepresedintele PNL.

Atanasiu a mentionat ca nu a fost o depunere in scris de candidatura, ci o declaratie verbala. “Pana la urma, fiind o alegere interna a unui partid trebuie sa discuti cu colegii. Daca simti ca ai sustinere merita, daca nu simti ca ai sustinere e o pierdere de vreme si ii incurci si pe ei sa-ti depui o candidatura asa, numai de flori de mar”, a declarat senatorul Teodor Atanasiu.

CITESTE SI: SULFINA BARBU (vicepresedinte PNL) a anuntat cand va fi depusa o MOTIUNE de CENZURA 

Cel mai vechi lider al unei organizatii judetene din tara, Teodor Atanasiu, care este presedinte al PNL Alba din 1993, a mai spus ca, indiferent de ce se va intampla, nu va mai ramane in aceasta functie.

“Ii anunt astazi pe colegii mei din Alba, cu care am (vineri — n.r.) o intalnire, ca le multumesc foarte mult pentru modul in care am colaborat cu ei timp de 21 de ani si ca nu o sa pot sa raman in continuare pe aceasta functie si vor trebui sa gaseasca un succesor”, a declarat Atanasiu. El a precizat ca fiind mai nou si presedinte al organizatiei Bucuresti, nu poate sa fie si presedinte al celei din Alba. “A fost o perioada de campanie, de aceea nu am facut alte miscari in perioada aceasta”, a conchis senatorul de Alba.

Sursa foto: realitatea.net