Tik Tok, interzisă în Europa? Care este motivul principal invocat

Aplicația TikTok ar putea să fie interzisă în Europa. Principala cauză invocată de membrii Uniunii Europene este cea referitoare la siguranța utilizatorilor. În aceste zile se discută mult cu privire la interzicerea aplicației care în ultima perioadă a făcut multe victime, în special în rândul copiilor.

O altă îngrijorare este aceea că oamenii au ajuns să se îmbogățească peste noapte în momentul în care au obținut cât mai multe vizualizări la videoclipurile postate.

TikTok, aplicația realizată în China, a devenit virală în toată lumea într-un timp extrem de scurt. Din păcate, există numeroase nereguli referitoare la conținutul postat de utilizatorii aplicației. În aceste condiții, comisarul european Thierry Breton a anunțat că este foarte probabil ca începând cu data de 1 septembrie 2023, platforma TikTok să fie interzisă în toată Europa.

Provocările postate, mai ales în ultimul timp, pe TikTok au făcut numeroase victime, copiii fiind cei mai afectați și asta deoarece majoritatea materialelor încărcate nu sunt verificate de un moderator, astfel putând fi accesate la orice oră de minori.

„Nu vom ezita să adoptăm întreaga gamă de sancţiuni pentru a ne proteja cetăţenii, dacă auditurile nu arată respectarea deplină a legislaţiei (…) Cu cât audienţa are o vârstă mai mică, cu atât este mai mare responsabilitatea. Nu este acceptabil ca în spatele unor dispozitive aparent inofensive şi amuzante, utilizatorii să aibă nevoie doar de câteva secunde pentru a accesa conţinut nociv, care uneori ameninţă viaţa”, a declarat comisarul Thierry Breton.

Sursa foto: tik tok