Timiș. Un poliţist a fost înjunghiat în timpul unei intervenţii

Un nou incident grav a avut loc în Timiș. Un politist care a intervenit să aplaneze un scandal la un birt a fost rănit. Agentul a fost atacat cu cuțitul și înjunghiat.

Polițistul a mers împreună cu colegul său să potolească spiritele încinse de alcool. La un moment dat, un bărbat a scos un cuțit, s-a repezit la agent din spate și l-a lovit în picior, în zona genunchiului. Polițistul sângera puternic în momentul în care un echipaj SMURD de la Făget a ajuns la locul atacului, potrivit Opinia Timișoarei.

Agentul a fost dus de urgență la spital, iar agresorul a fost imobilizat de colegii săi și dus la audieri la sediul Poliției.

Sursa foto: opinia timișoarei