Timișoara. Un corporatist s-a aruncat în gol de la fereastra biroului în care lucra!

Un corporatist de la Nokia s-a aruncat în gol, joi seară, de la etajul 5 al clădirii de pe Splaiul Nicolae Titulescu din Timişoara. A plonjat în gol după ce s-a negociat cu el o posibilă renunțare, mai mult de un sfert de oră. Bărbatul a deschis fereastra biroului în care se afla, s-a urcat pe un scaun, apoi pe pervaz și s-a aruncat.

Este vorba de un tânăr de 38 de ani. Înainte să sară pe fereastră, a stat o vreme în geam, motiv pentru care colegii au sunat la 112. Tot ei povestesc că în timp ce un polițist din echipajul ajuns primul la fața locului încerca să îl convingă să se întoarcă în încăpere, a coborât de câteva ori de pe scaun, dar în final, s-a urcat din nou pe fereastră și s-a aruncat. Momentul a coincis cu sosirea la fața locului a unei autospeciale cu scară a pompierilor.

În zonă au sosit mai multe echipaje de pompieri şi poliţie. Doi membri ai echipajelor SMURD au încercat să îl resusciteze pe sinucigaș, dar în final medicii au fost nevoiți să declare decesul acestuia.  Zona a fost izolată. De asemenea a mai sosit o ambulanţă care a acordat primul ajutor unei colege de serviciu a bărbatului, căreia i s-a făcut rău în interiorul clădirii.

Poliţiştii criminalişti au început cercetările la faţa locului, unde a sosit și o echipă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, condusă de directorul instituției, Pavel Kasai care a început o altă anchetă, în paralel cu cea a oamenilor legii. Sursele EVZ arată că bărbatul era căsătorit, avea doi copii mici și suferea de depresie.

Sursa foto: realitatea