TITULARIZARE 2014: Peste 32.000 de candidati vor PARTICIPA, luni, la PROBA SCRISA

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Peste 32.000 de candidati, care au obtinut cel putin nota 5 la inspectiile speciale sau la probele practice ale concursului de titularizare in invatamant, sunt asteptati sa participe, luni, la proba scrisa, dupa care va fi facuta repartizarea pe cele 4.761 de posturi si catedre vacante.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Potrivit Ministerului Educatiei Nationale (MEN), proba scrisa se va desfasura, incepand cu ora 10:00, in 91 de centre de concurs organizate la nivel national.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. “Sunt asteptati sa participe 32.167 de candidati care au obtinut cel putin nota 5 la inspectiile speciale sau la probele practice desfasurate in perioada 26 mai – 27 iunie”, precizeaza MEN.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Pentru sustinerea probei scrise, candidatii vor fi prezenti in sala de concurs, cel mai devreme la ora 8.00 si cel mai tarziu la ora 9.00, inainte de comunicarea subiectelor. Dupa primirea subiectelor de concurs de catre candidati, durata de redactare a lucrarilor este de patru ore, timp ce poate fi depasit cu 1-2 ore doar in cazul candidatilor cu deficiente vizuale grave.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Subiectele, traducerea acestora in limbile minoritatilor nationale si baremele de evaluare pentru cele 149 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul National de Evaluare si Examinare si vor fi publicate, dupa sustinerea probei scrise, pe http://subiecte2014.ro.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Rezultatele la proba scrisa vor fi anuntate la 25 iulie. Contestatiile vor putea fi depuse, la sediile inspectoratelor scolare, in zilele de 25 iulie, pana la ora 21:00, si 26 iulie, pana la ora 15:00.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Rezultatele finale vor fi facute publice in 30 iulie. Pentru de concursul de titularizare in invatamantul preuniversitar de anul acesta sunt disponibile 4.761 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioada nedeterminata (2.699 in mediul urban si 2.062 in mediul rural).

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Un numar mare de candidati s-a inregistrat la specializari precum educatoare/profesori pentru invatamant prescolar (4.985), invatatori/profesori pentru invatamant primar (3.963), limba si literatura romana (3.083), educatie fizica (2.676) si limba si literatura engleza (2.254).

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Cele mai multe locuri vacante sunt pentru posturile didactice de educatoare/profesori pentru invatamant prescolar (1165), invatatori/profesori pentru invatamant primar (867), educatie muzicala specializata (344) si limba engleza (223).

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Concursul de titularizare in invatamantul preuniversitar presupune sustinerea unei probe practice sau inspectii speciale la clasa si a unei probe scrise din didactica specialitatii.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Pentru angajarea pe perioada nedeterminata (titularizare), candidatii trebuie sa obtina minimum nota 7 (sapte) atat la proba scrisa, cat si la proba practica/inspectia speciala la clasa in profilul postului. Pentru angajarea pe perioada determinata (suplinire), candidatii trebuie sa obtina minimum nota 5 (cinci) atat la proba scrisa, cat si la proba practica/inspectia speciala in profilul postului.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Repartizarea candidatilor pentru angajare pe perioada nedeterminata se va realiza, in ordinea descrescatoare a notelor, in sedinte publice organizate de centrele de concurs in zilele de 31 iulie si 1 august. Ulterior, mai precis in perioada 4-5 august, va fi facuta repartizarea pentru angajare pe perioada determinata, tot in sedinte publice organizate de centrele de concurs.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. MEN precizeaza ca profesorii care au obtinut cel putin media 5 la inspectiile la clasa in profilul postului, in cadrul examenului national de definitivare in invatamant, sesiunea 2014, au avut posibilitatea de a folosi acest rezultat si in cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate in unitatile de invatamant preuniversitar, sesiunea 2014.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Pe de alta parte, in 9 aprilie, Guvernul a modificat Legea educatiei, conform unei solicitarii a Curtii Constitutionale, astfel incat la titularizare sa poata participa si cele 3.242 de cadre didactice care au obtinut cel putin 7 la concursurile din ultimii sase ani si care sunt deja angajate pe perioada determinata. Acestora li se ofera astfel posibilitatea sa fie repartizate de inspectoratul scolar, pe perioada nedeterminata, pe posturile didactice/catedrele ocupate.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. Anul trecut, la concursul de titularizare au fost disponibile 6.074 de posturi si catedre. Dintre acestea, aproape 60% au fost repartizate cadrelor didactice care au obtinut cel putin nota 7 la ambele probe ale concursului. Cele mai multe posturi didactice/catedre vacante au fost repartizate in mediul rural.

TITULARIZARE INVATAMANT 2014. In 2013, peste 14.000 de candidati, adica 47,78% dintre cei 29.509 care au sustinut concursul, au obtinut note peste 7, iar 32,11% au primit note intre 5 si 7.

Sursa foto: rtv.net