Titus Corlatean s-a intalnit, astazi, la Roma cu premierul italian, Enrico Letta

Titus Corlatean, ministrul afacerilor externe, a avut astazi o intrevedere cu premierul italian Enrico Letta, in contextul vizitei pe care seful diplomatiei romane o desfasoara la Roma, la invitatia ministrului de externe italian.

In cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au reconfirmat nivelul excelent al relatiilor romano-italiene, reflectat atat prin Parteneriatul Strategic consolidat si dinamica dialogului politico-diplomatic, cat si prin dezvoltarea cooperarii in plan social si cultural, se arata intr-un comunicat MAE.

 A fost evidentiata evolutia ascendenta a schimburilor comerciale dintre cele doua tari, ministrul roman de externe evocand o serie de oportunitati economice pentru investitorii italieni, cum ar fi proiectele de anvergura din domeniul infrastructurii rutiere sau agriculturii.

Ministrul roman de externe a transmis cu acest prilej mesajul prim-ministrului Victor Ponta adresat omologului sau italian, prin care este reconfirmata dorinta de intensificare a cooperarii bilaterale pe toate planurile si de coordonare stransa in perspectiva presedintiei italiene a Consiliului UE.

A fost trecuta in revista cooperarea in domeniul afacerilor europene din perspectiva detinerii, de catre Italia, a Presedintiei Consiliului UE in al doilea semestru al anului 2014, printre prioritatile italiene figurand stimularea cresterii economice si combaterea somajului in randul tinerilor la nivel european. In context, ministrul afacerilor externe a pledat pentru acordarea unei atentii echilibrate de catre viitoarea presedintie italiana dimensiunilor de vecinatate sudica si estica ale UE.

De asemenea, au fost abordate evolutiile din cadrul Parteneriatului Estic, fiind subliniata necesitatea unei sustineri ferme pentru parcursul european al Republicii Moldova. In ceea ce priveste celelalte evolutii din vecinatatea estica, a fost exprimata preocuparea fata de dezvoltarile recente din Ucraina.