Tom Cruise a dat înapoi toate Globurile de Aur pe care le-a câștigat în carieră

Tom Cruise a a dat înapoi cele trei trofee Globul de Aur pe care le-a câștigat de-a lungul carierei sale. Suprstarul american protestează astfel faţă de lipsa de diversitate în interiorul Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (HFPA), informează Variety.

Tom Cruise a returnat cele trei premii, obţinute pentru rolurile din “Born on the Fourth of July” (cel mai bun actor, dramă), “Jerry Maguire” (cel mai bun actor, comedie sau musical), şi “Magnolia” (cel mai bun actor în rol secundar).

Mai mulţi actori – inclusiv Scarlett Johansson şi Mark Ruffalo – au solicitat industriei să se distanţeze de Asociaţia care acordă Globurile de Aur până ce vor fi implementate reforme substanţiale în cadrul organizaţiei. Netflix, Amazon şi WarnerMedia au anunţat toate că boicotează HFPA, iar postul NBC a anunțat că nu va mai difuza gala premiilor Globul de Aur în 2022.

Sursa foto: billboard