TOMAC: Vom face plangeri penale impotriva primarilor care boicoteaza campania electorala a PMP

eugen-tomac

Partidul Miscarea Populara (PMP) va depune plangeri penale pentru abuz in serviciu impotriva primarilor care blocheaza afisajul electoral al candidatului PMP la presedintie, Elena Udrea, a declarat duminica, vicepresedintele PMP Eugen Tomac.

Tomac a spus, intr-o conferinta de presa, ca administratiile locale “actioneaza ilegal impotriva a ceea ce inseamna campania electorala desfasurata de PMP”, sustinand ca primarii resping solicitarile PMP de a-si “ridica afisajul” de promovare a lui Udrea si a precizat ca asemenea situatii s-au inregistrat in Sectorul 1, Mehedinti, Buftea, Voluntari, Gorj, Satu Mare, Focsani.

CITESTE SI: ELENA UDREA solicita sprijinul electoratului PNL si PDL in turul I al alegerilor prezidentiale

“De o luna ii solicitam primarului cu papion Andrei Chiliman sa ne aprobe promovarea candidatului nostru. Nu doar ca nu a fost aprobata cererea noastra nici pana la aceasta ora, dar toate banner-ele noastre sunt ridicate de catre administratia locala, iar organizatia noastra amendata”, a precizat reprezentantul PMP.

El a mai sustinut ca la Baia de Arama (Mehedinti) au fost agresati membri ai PMP care promovau oferta electorala a partidului si unul dintre acestia a fost transportat la spital.

CITESTE SI: ANDREEA PAUL: TUNUL dat de ILIE SARBU, socrul lui PONTA, echivaleaza cu 1,6 milioane de pensii 

“Solicitam tuturor primarilor PSD si ACL sa nu mai boicoteze campania noastra electorala. Pentru toate neregulile, vom sesiza autoritatile statului. Acolo unde primarii fara niciun motiv au respins solicitarea noastra pentru a ne promova candidatul nostru, vom depune plangeri penale pentru abuz in serviciu”, a mai declarat Tomac.

Sursa foto: jurnalul.ro