DNA: TONI GREBLA, IULIAN IANCU, LUCIAN SOVA, Horia Hahaianu si alte cinci persoane sunt URMARITE PENAL

TONI GREBLA, unul dintre judecatorii de la Curtea Constitutionala (CCR), a fost adus cu mandat, joi dimineata, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) pentru a fi audiat intr-un dosar in care este acuzat alaturi de omul de afaceri ION BARCINA care vizeaza FAPTE de CORUPTIE petrecute in perioada 2010-2015.

UPDATE 17.44: Opt persoane, printre care deputatii PSD IULIAN IANCU si LUCIAN SOVA, HORIA HAHAIANU, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi si alte patru persoane sunt urmarite penal in dosarul judecatorului Curtii Constitutionale (CC) TONI GREBLA, potrivit DNA.

Despre TONI GREBA, DNA precizeaza ca acesta este acuzat de: trafic de influenta in forma continuata; doua infractiuni de efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia in scopul obtinerii pentru sine si pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; constituirea unui grup infractional organizat (in forma constituirii si in vederea pregatirii infractiunii de folosire, la autoritatea vamala, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).

Omul de afaceri Ion Bircina, finul lui Grebla si administratorul mai multor firme, este urmarit penal pentru: cumparare de influenta, in forma continuata; constituirea unui grup infractional organizat (in forma constituirii si in vederea pregatirii infractiunii de folosire, la autoritatea vamala, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate); dare de mita.

In dosar este cercetat si generalul in rezerva Constantin Bartolomeu Savoiu, Mare Maestru al Marii Loji Nationale Romane -1880, acuzat de constituirea unui grup infractional organizat (in forma constituirii si in vederea pregatirii infractiunii de folosire, la autoritatea vamala, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).

Alt inculpat din cazul Grebla este Victor Dolghi, cetatean din Republica Moldova, acuzat de constituirea unui grup infractional organizat (in forma aderarii si in vederea pregatirii infractiunii de folosire, la autoritatea vamala, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

In privinta deputatilor PSD IULIAN IANCU si LUCIAN SOVA – membru in Consilul National al PSD, respectiv vicepresedinte al PSD Bacau -, acuzatia este de folosirea influentei de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere in partid in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase.

Al optulea inculpat este Horia Hahaianu, director in cadrul Transelectrica SA, care este urmarit penal pentru luare de mita si complicitate la folosirea influentei de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere in partid in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 2010-2015, TONI GREBLA, aflat in exercitarea functiei de senator (pana la data de 18.12.2013, cand si-a inceput mandatul de judecator la CC) si ulterior judecator la CC, a pretins si primit de la Ion Bircina Ion, cu titlu de foloase necuvenite, urmatoarele: in perioada 2010 – 2015, folosinta gratuita, intretinerea si asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (inmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate Bircina Ion), in echivalent de 56.070 euro; in perioada 2010 – 2015, folosinta gratuita a unui post telefonic, inregistrat pe una din firmele omului de afaceri; in 2.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); in octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afise.

“Foloasele necuvenite au fost primite in schimbul promisiunii de a interveni si determina diferiti functionari publici sa indeplineasca si sa urgenteze indeplinirea unor acte ce intrau in atributiile acestora de serviciu, in folosul firmelor controlate de Bircina Ion, cu interese in domenii de activitate diversa (energie, transport, fier vechi s.a.)”, sustine DNA.

Tot TONI GREBLA, in perioada 2010-2015, a “exercitat in fapt activitati specifice calitatilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societatii) si director general (activitati comerciale), disimulate prin interpusi, incalcand dispozitiile de incompatibilitate (privind incompatibilitatile judecatorului de la Curtea Constitutionala si ale senatorului)”.

Potrivit anchetatorilor, a rezultat astfel ca, in mod neintrerupt, Grebla a desfasurat activitati comerciale, direct si prin interpusi, si a exercitat calitatile de asociat, respectiv administrator sau director general, in legatura cu o ferma agricola situata in judetul Gorj si cu o societate comerciala, avand ca obiect principal de activitate productia de energie electrica.

DNA mai sustine ca, incepand din august 2014, TONI GREBLA a facut demersuri pentru intermedierea unei legaturi comerciale de export intre finul sau, Ion Bircina, un cetatean turc, Victor Dolghi si Constantin Bartolomeu Savoiu. Cetateanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci, adauga anchetatorii, au constituit un grup infractional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare catre Federatia Rusia, in ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

“In acest sens, membrii grupului s-au intalnit de mai multe ori, atat in tara, cat si in afara tarii, actionand coordonat pentru indeplinirea scopului pentru care s-au constituit. In perioada 2014 – 2015, acestia au efectuat acte pregatitoare in vederea savarsirii infractiunii de folosire, la autoritatea vamala, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate. Suspectul Ion Bircina impreuna cu persoane din anturajul sau au intreprins demersuri in vederea achizitionarii de produse de la diverse societati comerciale specializate in prelucrarea si conservarea carnii (abatoare), in vederea comercializarii acestora in spatiul ex-sovietic. De asemenea, Ion Bircina, impreuna cu un cetatean turc si cu sprijinul lui Bartolomeu Constantin Savoiu (cu importante relatii in mediul oamenilor de afaceri de nationalitate turca), a initiat mai multe discutii pentru derularea unor operatiuni comerciale (export) de cereale, materiale de constructii si/sau produse de minerit in Federatia Rusa si Republica Moldova”, mai spun procurorii anticoruptie.

Pe de alta parte, arata DNA, IULIAN IANCU si LUCIAN SOVA, folosindu-se de functiile de conducere in PSD, in perioada octombrie – noiembrie 2012, au intervenit pe langa Horia Hahaianu, pentru ca acesta, prin influenta pe care o avea asupra managementului SC Energomontaj IEA – Sucursala Bucuresti SA (agent economic care deruleaza activitati comerciale cu CNTEE Transelectrica SA), sa suporte contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de SC Transmoldova SRL Onesti pentru organizatia Bacau a partidului, cu prilejul desfasurarii, in 17.10.2012, a unei deplasari electorale la Bucuresti (Bacau – Bucuresti si retur), tarifele de piata practicate de societatea de transport fiind de 80 lei / persoana transportata. In acest context,  SC Transmoldova SRL Onesti ar fi facturat servicii de transport in cuantum de 10.000 lei cu TVA.

Anchetatorii sustin si ca Iancu i-a cerut lui Hahaianu sa-l sprijine in finantarea unui monument in comuna Lipova din Bacau, “activitate care a fost asumata de catre deputat”. “Demersul a avut drept scop promovarea politica, atat a lui IANCU IULIAN, cat si a organizatiei Bacau a partidului din care facea parte”, se precizeaza in ordonanta de efectuare a urmaririi penale.

Iancu i-a promis in schimb lui Hahaianu sprijin pe viitor “pentru obtinerea unor functii in cazul in care, in decembrie 2012, conform propunerilor, ar fi ajuns ministrul Energiei”.

De asemenea, sustin anchetatorii, Ion Bircina i-a “imprumutat” o suma importanta lui Hahaianu Horia, iar acesta nu putea sa-i dea banii inapoi. “Hahaianu Horia isi justifica imposibilitatea restituirii imprumutului pe considerentul ca o alta persoana (camatar) facea presiuni asupra sa pentru restituirea unui alt imprumut. In aceasta imprejurare, Bircina Ion s-a angajat sa medieze fata de celalalt creditor amanarea platii imprumutului de catre Hahaianu Horia prin invocarea neplatii propriului ‘imprumut’. Din declaratia de avere a directorului general Hahaianu Horia, rezulta ca acesta, desi are datorii foarte mari la banci, de peste 100.000 euro, nu a declarat datorii catre persoane fizice (deci nici catre Bircina Ion si nici catre celalalt creditor), singurele datorii la persoane fizice fiind fata de o ruda a sa, cu suma de circa 85.000 euro”, arata DNA.

In acest context, Hahaianu a sprijinit o firma controlata de Ion Bircina pentru ca aceasta sa obtina, in asociere , un contract de achizitii, directorul din Transelectrica influentand criteriile de adjudecare. “In baza aceleiasi relatii cu Hahaianu Horia, Bircina Ion a obtinut pentru o alta firma a sa un contract cu SC Transelectrica SA, avand ca obiect colectarea selectiva a deseurilor – eliminarea si valorificarea deseurilor reciclabile de la centrele de exploatare si de la sediul CNTEE Transelectrica”, mai spun procurorii.

Inculpatii din dosar au fost joi la DNA, unii cu mandat de aducere, pentru a li aduce la cunostinta calitatea in dosar si acuzatiile.

In acest caz, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Departamentul de Informatii si Protectie Interna si a Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei.

UPDATE 13.55: REACTIE OFICIALA A CCR! Citeste detalii aici.

UPDATE 13.00: IULIAN IANCU  a declarat la intrarea in sediul DNA ca nu are nicio legatura cu dosarul lui TONI GREBLA. “Am fost chemat de procurori pentru a da declaratii si lamuriri referitoare la transportului membrilor PSD in timpul alegerilor locale din 2012. Nu am nicio legatura cu dosarul lui TONI GREBLA. Este o asociere gresita care se face in mass media. O sa declar si la iesire ce am discutat cu procurorii DNA”, a declarat deputatul PSD. MAI MULTE DETALII AICI.

UPDATE 12.00: DEPUTATUL LUCIAN SOVA a fost adus cu mandat la sediul DNA.

UPDATE 11.51: TONI GREBLA a DEMISIONAT de la CURTEA CONSTITUTIONALA, informeaza Comisarul.ro citand surse judiciare!

UPDATE 11.35: Surse judiciare au precizat pentru B1 Tv ca si alti doi PARLAMENTARI PSD, LUCIAN SOVA si IULIAN IANCU, sunt vizati in dosarul lui TONI GREBLA.

LUCIAN SOVA este deputat in Colegiul 4 Bacau si membru al Comisiei pentru Industrie din Camera Deputatilor, in timp de IULIAN IANCU este presedintele Comisiei pentru Industrii si Servicii din Camera Deputatilor.

UPDATE 11.20: PROCURORII DNA au descins, in urma cu cateva zeci de minute si la domiciliul soacrei lui TONI GREBLA.

UPDATE 11.15: COMUNICATUL PROCURORILOR DNA:

“Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie au dispus efectuarea urmaririi penale fata de:

GREBLA TONI, senator in Parlamentul Romaniei (pana la data de 18.12.2013, cand si-a inceput mandatul de judecator la Curtea Constitutionala) si ulterior judecator la Curtea Constitutionala, sub aspectul savarsirii infractiunilor de:
– trafic de influenta, in forma continuata 
– doua infractiuni de efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia in scopul obtinerii pentru sine si pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
– constituirea unui grup infractional organizat (in forma constituirii si in vederea pregatirii infractiunii de folosire, la autoritatea vamala, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)

In ordonanta de efectuare a urmaririi penale se arata ca, in cauza, exista date si indicii din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:
In perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Grebla, aflat in exercitarea functiei de senator in Parlamentul Romaniei (pana la data de 18.12.2013, cand si-a inceput mandatul de judecator la Curtea Constitutionala) si ulterior judecator la Curtea Constitutionala, a pretins si primit de la administratorul mai multor societati comerciale, cu titlu de foloase necuvenite, urmatoarele:
– in perioada 2010 – 2015, folosinta gratuita, intretinerea si asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (inmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de omul de afaceri), in echivalent de 56.070 euro;
– in perioada 2010 – 2015, folosinta gratuita a unui post telefonic, inregistrat pe una din firmele omului de afaceri 
– in 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); 
– in octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afise 
Foloasele necuvenite au fost primite in schimbul promisiunii de a interveni si determina diferiti functionari publici sa indeplineasca si sa urgenteze indeplinirea unor acte ce intrau in atributiile acestora de serviciu, in folosul firmelor controlate de omul de afaceri, cu interese in domenii de activitate diversa (energie, transport, fier vechi s.a.).
In perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Grebla, aflat in exercitarea functiei de senator in Parlamentul Romaniei (pana la data de 18.12.2013, cand si-a inceput mandatul de judecator la Curtea Constitutionala) si ulterior judecator la Curtea Constitutionala, a exercitat in fapt activitati specifice calitatilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societatii) si director general (activitati comerciale), disimulate prin interpusi, incalcand dispozitiile de incompatibilitate (privind incompatibilitatile judecatorului de la Curtea Constitutionala si ale senatorului).
A rezultat ca, in mod neintrerupt, suspectul TONI GREBLA a desfasurat activitati comerciale direct si prin interpusi si a exercitat calitatile de asociat, respectiv administrator / director general, in legatura cu o ferma agricola situata in judetul Gorj si cu o societate comerciala, avand ca obiect principal de activitate productia de energie electrica.
Impreuna cu alte persoane, suspectul Toni Grebla a constituit un grup infractional organizat cu scopul de a initia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia Romania – Federatia Rusa, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de catre Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeana.
In acest sens, membrii grupului s-au intalnit de mai multe ori, atat in tara, cat si in afara tarii, actionand coordonat pentru indeplinirea scopului pentru care s-au constituit.
In perioada 2014 – 2015, acestia au efectuat acte pregatitoare in vederea savarsirii infractiunii de folosire, la autoritatea vamala, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, prev. de art.273 din Legea nr.86/2006 – Codul Vamal.

Suspectului Toni Grebla i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penala. 

In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Departamentul de Informatii si Protectie Interna si al Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei”, se arata in comunicatul official al procurorilor DNA. 

UPDATE 11.10: ION BARCINA, finul lui TONI GREBLA, a fost adus la sediul DNA. Omul de afaceri a declarat la intrarea in sediul institutiei ca : “Nu am dat spaga niciodata nimanui. Nu am dat MITA, sunt baiat destept! Am afaceri legale si am bani de nu mai stiu ce sa fac cu ei”.

UPDATE 11.00: TONI GREBLA este URMARIT PENAL fiind acuzat de constituirea unui GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT, TRAFIC de INFLUENTA si LUARE de MITA.

UPDATE 10.00: AUGUSTIN ZEGREAN, presedintele CCR, s-a declarat dezamnagit de situatia in care a fost pus colegul sau.  “Trebuie sa vad, sa intreb. Nu stiu despre ce e vorba, nu e bine pentru CCR ce se intampla. Nu inseamna ca e si vinovat daca a fost audiat. Nu primesc cu bucurie vestea. Nu este bine ce se intampla. Trebuie sa vedem despre ce e vorba. Poate o sa facem un comunicat. O sa discutam cu totii. Daca ar fi pus sub acuzare se suspenda din calitatea de judecator. Nu pot sa stiu ce ar face el. Nu mi-ati dat o veste buna deloc”, a declarat ZEGREAN in aceasta dimineata.

UPDATE 9.35: TONI GREBLA  a declarat, vizibil afectat, la iesirea din sediul DNA ca: “Nu am avut niciodata afaceri din decembrie 1989 pana in prezent, nu am fost actionar la nicio firma. Nu vad nimic rau in a imprumuta o masina de la o ruda, BARCINA fiind finul meu. Ferma agricola nu imi apartine”, a spus GREBLA, in ciuda faptului ca terenul pe care se afla aceasta apartine soacrei sale.

TONI GREBLA este suspectat de LUARE de MITA si de TRAFIC de INFLUENTA in perioada cand era senator din partea PSD. GREBLA se pare ca a luat SPAGA capsatoare, cativa metri de cordelina, materiale electorale si rochii de dama! In plus, TONI GREBLA a primit si suma de 56 de mii de euro, a condus un autoturism de lux marca BMW care era inregistrat la una dintre firmele lui ION BARCINA, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din judetul Gorj, si a folosit un post telefonic gratuit platit de acelasi afacerist amintit.

Inainte de intrarea in sediul DNA, TONI GREBLA a declarat ca nu stie nimic. “Nu stiu de ce am fost adus aici. Nu am afaceri private. Voi afla si eu in curand”, a declarat judecatorul CCR.

Fostul senator PSD TONI GREBLA a fost numit in decembrie 2013 judecator la Curtea ConstitutionalaTONI GREBLA este de profesie avocat si a fost de- lungul timpului presedinte al Comisiei juridice din Senat iar apoi membru in aceasta comisie.

Juristul TONI GREBLA s-a nascut la 30 decembrie 1953, in comuna Sadova din judetul Dolj. In 1978 a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Bucuresti. In perioada 1980-1989 a fost avocat in cadrul Baroului Gorj. A ocupat functia de prefect al judetului Gorj in perioadele 1990-1993 si 2000-2003. Este membru PSD din 1997 si al FSN din 1990.

TONI GREBLA A fost senator de Gorj, in Colegiul uninominal nr. 2, in legislatura 2008-2012. In urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, a obtinut cel de-al doilea mandat de senator tot in Colegiul nr. 2 din Gorj, pe listele USL (PSD), cu 57,04% (43.048 voturi).

TONI GREBLA a publicat numeroase articole in ziare si reviste de specialitate. Este casatorit si are doi copii.

Sursa foto: jurnalul.ro