Toni Grebla: Comisia de la Venetia recomanda ca temele controversate sa nu fie supuse referendumului

Vicepresedintele Comisiei Juridice din Senat, senatorul PSD Toni Grebla, considera ca locul cel mai potrivit in care trebuie sa se dezbata proiectul Rosia Montana este Parlamentul.

“Ideea unui referendum nu este rea, insa trebuie vazut cine convoaca refendumul. Acest lucru trebuie bine pregatit iar organizatorul, printre altele, are obligatia sa elaboreze un document stiintific, independent, de la o agentie independenta, pentru a prezenta in oglinda, avantajele si dezavantajele proiectului, astfel incat populatia sa voteze in cunostinta de cauza.  Pe de alta parte, mai avem o chestiune: legea referendumului, pe care presedintele a trimis-o spre reexaminare in Parlament. Nu stim dupa ce lege ar putea fi organizat un astfel de referendum, pentru ca asa cum s-a pronuntat Curtea Constitutionala, orice modificare la lege se aplica dupa 1 an”, a declarat pentru Mondo News senatorul PSD.

Toni Grebla a adaugat ca “daca va fi nevoie, mai degraba Hotararea Parlamentului ar trebui supusa unui “referendum”. Vicepresedintele comisiei juridice a precizat insa ca “recomandarea Comisiei de la Venetia este ca, in cazul unor chestiuni controversate, asupra carora nici specialistii nu au cazut de acord, temele respective sa nu fie supuse unui referendum”.

Pe de alta parte, Toni Grebla a precizat ca legea referendumului va fi discutata in comisii saptamana viitoare, astfel incat sa fie cat mai repede adoptata de plen.

Reamintim ca Traian Basescu a declarat in aceasta dimineata, la Adevarul Live, ca ar fi gata sa declanseze un refendum pe subiectul Rosia Montana, in acelasi timp cu alegerile europarlamentare, precizand ca, din punctul sau de vedere, Guvernul a dat dovada de lasitate trimitand legea in Parlament. 

Foto: Gandul