Top 10 cele mai dure închisori din lume. Galerie foto

Top 10 cele mai dure închisori din lume este un clasament care, la prima vedere, ar putea fi destul de ușor de realizat. Închisorile ar trebui să fie niște instituții de reeducare pentru cei care încalcă regulile societății, dar în acest top este vorba mai degrabă de niște temnițe pline de oameni care s-au transformat în animale.

Bineînțeles că și penitenciarele sunt de mai multe feluri, iar cele de maximă siguranță nu vor adăposti deținuți de drept comun, hoți de buzunare, găinari sau golănași de duzină. În cele mai cumplite și terifiante pușcării din lume se regăsesc ucigași în serie, lorzi ai drogurilor, criminali violenți, psihopați, teroriști, sadici, oameni care și-au pierdut demult orice fărâmă de umanitate.

Deținuții captivi în cele mai dure închisori din lume reprezintă acea parte întunecată a oamenilor de care toți ar vrea să uite că există. Sunt, însă, pușcării în lume unde drepturile omului nu sunt respectate deloc și arată mai degrabă ca niște adevărate zone horror. Condițiile care se regăsesc în aceste închisori sunt mai degrabă o reflecție a iadului pe pământ. Pentru că înafara condițiilor groaznice, scursura societății care le populează nu are nicio șansă sau dorință de a se îndrepta și se comportă ca atare chiar și dacă este vorba de supraviețuire și nimic mai mult.

Top 10 cele mai dure închisori din lume

Închisoarea Diyarbakir (Turcia)

Închisoarea Diyarbakir din Turcia nu putea să lipsească din acest top 10 cele mai dure închisori din lume. Dată în folosință în anul 1980, instituția de maximă securitate din Țara Semilunei se află în Anatolia. La Diyarbakir sunt înghesuiți la grămadă deținuți politici împreună cu tot felul de criminali periculoși care trebuie să răspundă în fața unor gardieni care au drept de viață și de moarte asupra oricărui pușcăriaș.

Tortura și morțile suspecte sunt la ordinea zilei, drept mărturie fiind atacul premeditat din 1996 al gardienilor asupra deținuților de origine kurdă soldat cu zece morți și 23 de răniți. Cifra oficială nu va fi cunoscută, probabil, niciodată.

Închisoarea din Nairobi (Kenya)

Închisoarea din capitala Kenyei și-a câștigat locul în acest clasament nu din cauza violențelor extreme cât din cauza condițiilor inumane prezente în această temniță care aduce aminte de Evul Mediu. Aproximativ 40 de oameni sunt înghesuiți în celule proiectate pentru maxim 12 deținuți, pe perioada detenției nefiind permise dușul sau baia. Închisoarea din Nairobi este cel mai mare focar de infecții al pușcăriașilor. Nu există niciun fel de asistență medicală și orice persoană sănătoasă intră acolo are șnase mari să iasă cu febră tifoidă, malarie, varicelă sau SIDA.

Închisoarea Mendoza (Argentina)

Închisoarea Mendoza din Argentina este recunoscută drept una dintre cele mai dure din lume, mai ales din cauza obiceiurilor locului. Pușcăria argentiniană prezentă în top 10 cele mai dure închisori din lume a fost proiectată pentru 600 de condamnați dar adăpostește mai bine de 3000.

”Botezul” unui deținut proaspăt sosit este următorul: acesta va fi violat, în prima noapte de pușcărie, de toți ceilalți condamnați din celula sa…..Dacă refuză va fi violat de toți deținuții de pe culoarul unde se află celula sa…..adică vreo câteva zeci de persoane.

Închisoarea Gitarama (Rwanda)

Închisoarea centrală Gitarama este a doua pușcărie de pe continentul Negru care își face loc în top 10 cele mai dure închisori din lume. Una dintre cele mai violente pușcării de pe pământ și cu siguranță cu cele mai proaste condiții. Cei 6000 de deținuți găzduiți în cele 500 de locuri ale pușcăriei trebuie să se hrănească reciproc pentru a supraviețui. În majoritatea impului aceștia stau în picioare pe podelele acoperite cu materii fecale, în maximum un an ajungând să facă cangrene. Media de supraviețuire în această închisoare inumană din Rwanda este de …..un an.

Închisoarea San Quentin (California, SUA)

Închisoarea San Quentin din California este una dintre cele mai cunoscute pușcării din lume. Aici domnesc violența fără limită, execuții și asasinatele la comandă sunt la ordinea zilei, iar conflictele între bandele de arieni, latino și ale negrilor sunt căteva în fiecare zi. Cei 1500 de gardieni înarmați ca pentru un război nici măcar nu contează la San Quentin, care găzduiește cei mai periculoși asasini și criminali din Statele Unite. Violurile, mutilările, bătăile și tentativele de asasinat sunt mai dese decât mesele programate în pușcărie.

Închisoarea La Sante (Franța)

Închisoarea La Sante este reprezentanta Hexagonului în top 10 cele mai dure închisori din lume. Una dintre cele mai infame temnițe de pe pământ este găzduită, paradoxal, de o clădire cu o arhitectură frumoasă care împreună cu denumirea (La Sante = Sănătate) te duce cu gândul la un sanatoriu sau ceva de acest gen.

Totuși vorbim despre una dintre cele mai violente pușcării din lume, unde cei puternici conduc, iar cei slabi se sinucid. Celulele colcăie de șobolani și păduchi, gardienii sunt insuficienți, supraaglomerarea este uriașă, iar deținuții sunt conduși de teamă și disperare.

Închisoarea Carandiru (Sao Paulo, Brazilia)

Închisoarea Carandiru a fost deschisă în 1920 și demolată în 2002 dar va rămâne în istorie drept cea mai mare și cea mai de temut pușcărie care a existat în America de Sud. Era un loc unde, conform statisticilor oficiale, fiecare nou venit era abuzat sexual şi torturat într-un interval de doar 20 de minute de la pătrunderea sa pe porţile închisorii.

La Carandiru fiecare nou venit era evaluat precum cadânele în vechile târguri de sclavi din Orientul Mijlociu. Testat precum un animal de povară sau un obiect sexual. Deținutul devenea sclav sexual, „câine de luptă” folosit în meciurile între oameni, gardă de corp a şefilor, sau putea sfârşi chiar pe post de bancă ambulantă de organe. Dacă era tânăr, sănătos, nu s-a drogat sau nu a băut prea mult, ghinionistul era „valorificat” pe una din numeroasele bănci de organe din America de Sud. Corneea, pielea, rinichii, inima, ficatul, măduva sa, vor deveni astfel nimic altceva decât „piese de schimb” pentru orice bogătaş suferind care va plăti pentru ele. Aici, omul era complet dezumanizat, fără drepturi, fără bucurii, fără fericire, fără nimic.

Închisoarea ”Delfinul Negru” (Rusia)

Considerată Alcatraz-ul Rusiei, este cunoscută și sub numele de ”Delfinul Negru”. Prezentă în top 10 cele mai dure închisori din lume, cea mai de temut pușcărie din Rusia are în custodie criminali siniștri, teroriști și canibali. ”Delfinul Negru” este unul dintre cele mai vechi penitenciare din Rusia. Înființat în secolul al XVIII-lea, după o revoltă sângeroasă, acesta a servit drept spital pentru deținuți. Abia în anul 2000, clădirea a fost transformată într-o închisoare de maximă securitate. Psihologul Svetlana Kiselyova a spus: „Acest loc distruge oamenii”.

În prezent, mai mult de 700 de deținuți sunt condamnați pe viață în această închisoare, care, în total, au ucis aproape 4000 de persoane. Deținuții sunt ținuți în celule cu uși din oțel gros, precum și bare de oțel suplimentare, care separă spațiul de locuit de toate ușile și ferestrele, creându-se astfel o celulă în interiorul unei alte celule. Condamnații sunt escortați tot timpul cu cătușe și sunt îndoiți cu fața în jos, câteodată chiar legați la ochi.

Închisoarea Camp 1391 (Israel)

Închisoarea Camp 1391 din Israel se află în top 10 cele mai dure închisori din lume dar la fel de bine ar putea face parte din top locurilor imposibil de vizitat vreodată.  Supranumită și Avantaj 1391 sau Unitatea 1391, închisoarea israeliană este una dintre cele mai de temut din lume. Mai degrabă un veritabil lagăr, această închisoare nici măcar nu era trecută în evidențele publice până în anul 2003. Condusă de Corpul de Informații al Forțelor de Apărare israeliene, o mare parte din activitatea închisorii rămâne în continuare secretă. Camp 1391 găzduiește acei deținuți de mare risc.

Închisoarea Bang Kwang (Thailanda)

Închisoarea Bang Kwang a fost construită în 1930.  Bang Kwang este o pușcărie de maximă securitate care adăpostește atât deținuți locali, cât și străini, foarte mulți care au sentințe de peste 25 de ani de detenție. Nou veniții sunt obligați să poarte cătușe la picioare primele șase luni, în timp ce aceia condamnați la moarte au cătușele sudate de picioare.

La Bang Kwang șobolanii colcăie, mâncarea se servește cu viermi, gardienii sunt abuzivi, iar reputația de a fi închis pe nedrept circulă de foarte multă vreme. Bang Kwang este una dintre cele mai violente închisori din lume.

Închisoarea Alcatraz (San Francisco, SUA)

Acesta este un bonus al top 10 cele mai dure închisori din lume pentru că Alcatraz și-a închis acum câteva decenii porțile însă și-a păstrat renumele de cea mai cunoscută și mai dură pușcării din istorie.

În momentul de față închisoarea Alcatraz este închisă și a devenit obiectiv turistic, însă de-a lungul istoriei sale a avut ”oaspeți” de renume. Aici au fost în detenție gangsteri renumiți ca: Al Capone (1934-1939), Robert Franklin Stroud (1942-1959), George „Machine Gun” Kelly (1934-1951) și Alvin „Creepy” Karpis (1936-1962).

Inițial clădirea a fost construită ca o fortăreață, pe insula Alcatraz situată în centrul Golfului San Francisco din California, SUA. Insula este alcătuită din gresie, având lungimea de 500 m, o înălțime de 41 m, cu o suprafață de 85.000 m². Din anul 1861, Alcatraz a fost folosită ca închisoare pentru prizonierii de război, din Războiul civil american.

Această închisoare a fost cea mai sigură din lume la vremea ei, grație poziției sale izolate și a curenților puternici din golf, . Primii aduși aici (în 1934) sunt 53 de deținuți din Atlanta. Alcatraz rămâne închisoare timp de 29 de ani cu 302 (în total 1.576) deținuți, în ciuda protestelor și demonstrațiilor pentru drepturile omului, până la 21 martie 1963, când va fi definitiv închisă.