Top 5 al celor mai vizionate videoclipuri pe Youtube: Rihanna a fost detronată de o găină! Video

Rihanna a fost detronată pe Youtube de o găină! Nu este vorba de nicio glumă! Recordul stabilit de Rihanna pe platforma online YouTube – cele mai multe videoclipuri ale unui artist care au depăşit 100 de milioane de vizualizări fiecare – a fost doborât de o găină, Galinha Pintadinha, un personaj popular dintr-o serie de clipuri muzicale animate braziliene, potrivit bbc.com.

Galinha Pintadinha (Găinuşa pătată) este cunoscută şi ca Lottie Dottie Chicken. Videoclipurile muzicale braziliene dedicate copiilor care o au ca personaj principal sunt extrem de populare şi au fost traduse în limbile spaniolă şi engleză.

În prezent, pe platforma YouTube, 30 de clipuri care au ca personaj principal această găinuşă au depăşit pragul de 100 de milioane de vizualizări fiecare. Rihanna a coborât pe locul al doilea în top, cu 29 de videoclipuri. Top 5 este completat, în ordine, de Taylor Swift – 27 de clipuri, Justin Bieber – 25 de clipuri şi Katy Perry – 20 de clipuri.

Sursa traducere: mediafax